STRATEGIA si ACTIUNILE AOAR IN ANUL 2004
Asociatia oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) si-a propus ca obiectiv principal al activitatii sale, sustinerea intereselor intreprinzatorilor romani si sustinerea oferirii de conditii egale de afirmare si valorificare a capitalului romanesc
AOAR este preocupata ca structura sa, obiectivele si mesajele pe care le transmite, sa fie in concordanta cu problematica economica de maxima actualitate pentru mediul de afaceri romanesc
In anul 2004, AOAR va continua sa sustina un dialog activ si participativ cu institutiile guvernamentale, in dorinta de promovare a unor noi masuri si reglementari care sa permita o dezvoltare normala a mediului de afaceri din Romania
AOAR va continua sa ia pozitie fata de toate actiunile ce pot distorsiona mediul de afaceri sau care nu tin cont de dificultatile obiective existente intr-o anumita perioada.
AOAR va continua sa militeze pentru cresterea predictibilitatii reglementarilor legale sustinand mentinerea pe o perioada de 3-5 ani a valabilitatii prevederilor fiscale sau cu impact major in lansarea sau dezvoltarea unei afaceri
Principalele teme si actiuni ce vor sta la baza actiunilor AOAR in 2004.
Teme principale
- Implicare in toate activitatile, structurile si consultarile initiate de Guvern, in scopul finalizarii negocierilor cu UE in 2004.Se va acorda o atentie speciala perioadelor de tranzitie necesare economiei romanesti pentru a se putea conforma legislatiei europene
- Sustinerea intreprinzatorilor romani pentru inceperea, dezvoltarea dar mai ales consolidarea afacerilor
- Pregatirea , promovarea si sustinerea legii constituirii de societati tip Holding.
- Se va urmari imbunatatirea legii privind achizitiile publice, in vedeerea valorificarii la maximum a potentialului industrial al romanesc in toate investitiiile publice sau pe care statul roman le garanteaza partial sau integral
- Promovarea si sustinerea unei legislatii care sa stimuleze investitiile romanesti in tari si zone de interes economic, accesibile si oportune pentru valorificarea capitalului romanesc
- Imbunatatirea Codului Muncii
- Imbunatatirea si stabilizarea pe o durata de 3-5 ani a masurilor cuprinse in Codul Fiscal
- Actiuni de promovare si sustinere a existentei unei Strategii Fiscale care sa aiba la baza dezvoltarea economica a tarii, concomitent cu asigurarea incasarii veniturilor necesare alimentarii Bugetului de Stat
- Cresterea accesului intreprinzatorilor la credite, ca si conditie esentiala pentru dezvoltarea si modernizarea afacerilor, inclusiv compatibilizarea acestora cu cerintele impuse de legislatia UE
Activitati principale
- Conferinte de presa lunare
- Documente si communicate de presa in care se va face cunoscuta pozitia AOAR fata de toate problemele ce afecteaza comunitatea de afaceri
- Participarea la activitatea structurilor de dialog social sau a altor forme de discutii, analiza si propuneri initiate de institutiile guvernamentale sau reprezentanti ai societatii civile
- Formularea de propuneri de noi reglementari legale, a caror promovare va fi facuta in conformitate cu prevederile legale
- Organizarea in mai 2004 a Forumului Oamenilor de Afaceri editia a II-a
- Deschiderea asociatiei catre mediul de afaceri si cooptarea de noi membrii, tinad cont de afirmarea in viata economica a tarii a unui numar tot mai mare de oameni de afaceri romani
ASOCIATIA OAMENILOR DE AFACERI DIN ROMANIA

