POLITICA MONETARA SI POLITICA VALUTARAPOLITICI SI REALITATI, DINCOLO DE TEORII SI SOLUTII ACADEMICE
Ca sa castige alegerile au facut un Buget pentru 2005, pentru 42500lei/euro. BNR zice ca nu el a zis!
Ca sa mai poata satisface cate ceva din ce-au promis fara acoperire guvernantii din 2004 si cei din 2005, facem rectificare bugetara la 37500 lei. BNR spune ca se intareste leul!
Cursul valutar, fie ploaie…fie NU la Constituta UE oscileaza intre 36140 si 36100lei/euro de cand… s-a cerut public demisia Guvernatorului BNR.(rectificarea bugetara la 37500lei/euro)
S-a liberalizat piata de capital, fara mari emotii,” vehicule speciale de investitii”, asa cum este fondul DePfa, au inceput sa-si retraga investitiile, 46 mil euro din 70 (restul se pare ca mai asteapta sa se maturizeze titlurile de stat si poate mai prinde si un euro la 37500), randamentul de 30% putand fi astfel imbunatatit. “prietenii stiu de ce….” ca doar avem multi specialisti care au lucrat vorba Domnului Guvernator la BNR sau la Finante !
Datoria externa a crescut de la 17-18 miliarde euro la 31 dec 2004 la cca 20 miliarde euro la 30aprilie 2005, cu toate ca nu sunt medicamente “suficiente”, adica lipsesc si din farmacii si din spitale (desi importurile in acest sector se dubleaza la cca 4 ani). Dar vaccinurile antigripale nu pot fi asigurate decat dintr-o unica sursa capabila sa livreze un lot de 1 mil doze, adica in asa fel incat sa poata fi scos din cursa Institutul Cantacuzino, singurul producator roman… dupa care analistii economici, vor aprecia condescendent, ca ce sa facem, daca nu este competitiv (de te intrebi ce a facut 15 ani statul actionarul majoritar ?),trebuie inchis… sau vandut..si ca sa se faca vaccinuri, vor costa dublu, sau triplu ca sa se recupereze viitoarea investitie…ca la apa sau ca la gaze (taxa de bransament)
Consumam mult si vai de noi, supriza …din import
“Fiind lipsiti de resurse agricole”, importam cu peste 1 miliard de euro/ an mai mult decat exportam! Si inca mai putem consuma sau autoconsuma laptele de la vaca si porcul neconform UE, ceva gaini conforme (noroc cu cativa investitori straini). In rest de la rosii la ceapa si de la cartofi la pepeni, importam ca in Antartica. Producatorii autohtoni se mai vad pe trotoare si cativa cedeaza marfa la tigani in piete. Branza si cascavalul autohton vor fi consumate cu ocazia turismului rural in vacante, urmand a avea cca 26 fabrici de produse lactate autorizate.
Si la bani vom sta din ce in ce mai bine. Daca in alte tari Caise de Deposit si Spaarcase sunt banci de stat, noi nu vom mai avea nici CEC-ul, pentru unii l-au dorit banca pentru ca nu mai avea cine sa le semneze contract de fidejusiune (Bancorex-ul fiind primul pe lista bancilor ce trebuia sa dispara). Deci, daca veti avea un plan de afaceri solid, toate bancile care finanteaza cumpararea de masini, daca se poate de cel mai mare lux, case de locuit (bancile vin in fiecare zi cu o noua facilitate in creditele ipotecare), atunci sigur veti optine o finantare ce se recupereaza in 10-15 ani !!. Daca n-o obtineti, nu fiti suparat! Nici olandezii, nici nemtii (italienii?!)…. nu sunt interesati sa produceti ceva. Va dau ei…. Adica puteti importa: caramizi Porotherm (Ungaria), ceramica si obiecte sanitare din Italia si Spania ….Si cand nu se mai vand centrale de apartament, promovam un program guvernamental, numai 70 milioane de euro, pentru a-i ajuta , nu-i asa?, pe cei ce utilizeza gaze naturale la soba, sa devina…. eficienti. Cum? Fireste, importand centrale de apartament (se estimeaza de asociatia de profil o crestere a pietei cu 20%!). Asta ca tot cauta guvernul sa creasca TVA-ul si sa limiteze astfel importurile!. In acelasi timp, programul (pe baza de lege) privind cresterea eficientei termice a cladirilor, “doarme” pe concluziile clare ale proiectelor pilot si studiile facute de specialisti, care arata ca cca 60% din factura la incalzire s-ar putea reduce prin investitii in reabilitarea termica a cladirilor. Dar ce conteaza, atat timp cat imprumuturile facute an de an de Termoelectrica sunt garantate de stat (care dupa un an le si plateste) pentru ca cetatenii “risipesc” si cca 25% dintre ei ajung sa nu poata plati factura la incalzire. An de an, de 15 ani. Si asta cu Gcal subventionata. Sa vedem ce va fi cand va disparea 33% din subventie in 2005, 66% in 2006 si 100% in 2007, in sau in afara UE.
Chiar si UE deplange ca avem o piata insuficient dezvoltata a serviciilor financiare. Asa este, economia romaneasca beneficiind de o creditare limitata la cca 20% din PIB, in usoara crestere. Cum sa fii competitiv cand celelate tari se bucura de creditari intre 40-60% ajungand pana la 120% din PIB in tarile vest europene?.
Si cum mai reducem importurile ? (dincolo de cresterea TVA-ului la 22%, poate in 2007 chiar 25%).Vedem ce mai consuma populatia:
- imbracaminte si incaltaminte din China (care oricum 2010 se estimeaza ca va imbraca si incalta cca 50% din populatia globului)
- electrocasnice si electronice de unde vrei (la aragaze stam mai bine cca 75% fiind din productia interna)
- carne pentru industria de preparate (porc, vita si pasare in proportie de 90%) avem o sansa cu compania americana Smithfield, ca promite sa refaca Comtim Timisoara (dar nu si Ulmeni, Cazanesti, Modelu, s.a.m.d)
- materiale de constructii, din tara luam cimentul, chiar daca conform Consiliului Concurentei platim pretul dublu fata de pretul de export (dar e produs la noi ??!!!)
- tabla si otel beton cumparam din tara doar pentru gard si acoperis. Daca vrei sa produci o constructie, profilele europene si panourile sandwich le importam
Ce-i de facut ?
Dupa 15 ani si in prag de integrare in UE, destul de putin!In linii mari, cateva directii:
- sa ne asiguram, la nivelul intregii populatiei, mancarea de baza, cantitativ si calitativ, la preturi decente si stimulative economic, autoconsumul urmand a se reduce constant, in paralel cu dezvoltarea rurala care sa permita realizarea practica a potentialului pietei (cca 50% din piata nationala)
- sa ne asiguram, cat mai mult din necesarul de incaltaminte si imbracaminte decenta, valorificand mai mult resursele naturale si incurajand refacerea potentialului industrial de prelucrare a fibrelor naturale (din 34 topitorii de in si canepa mai lucreaza doua). Despre tesatorii….numai de bine daca n-au fire.
- sa stimulam agresiv cresterea eficientei energetice, industriale si casnice, reducand factura importului de petrol si gaze, sa promovam noile tehnologii: panouri solare, biodiesel (motorina vegetala), incalzirea prin centrale de cvartal sau cartier.
- sa introducem in economie toate instrumentele financiar bancare utilizate in economiile dezvoltate, eliminand asa zisele masuri restrictive.
Bucuresti 27 iunie 2005
Cristian Parvan

