18 iunie 2012
DOCUMENT DE POZITIE
Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) apreciaza ca anuntata deschidere a unor discutii intre sindicate si Guvern, vizand noi schimbari ale Codului Muncii, sunt in contradictie atat cu situatia pietii fortei de munca din Romania, cu evolutiile economice ale tarii in anul 2012 si posibil 2013, cat si a situatiei economice la nivelul UE.
AOAR considera ca orice masura de stimulare a crearii de locuri de munca, stimularea investitiilor, indeosebi cele ale capitalului autohton, este bine venita. Rigidizarea si complicarea conditiilor privind angajarea fortei de munca va duce in mod cert la restrangerea activitatii companiilor, reducerea numarului de locuri de munca.
AOAR solicita guvernului sa se concentreze pe evaluarea si promovarea unor masuri suplimentare vizand flexibilizarea pietei fortei de munca, in conformitate cu progresul tehnologic, aparitia de noi ocupatii, chiar daca acestea nu sunt inca prevazute in Codul Ocupatiilor din Romania.
AOAR cere Ministerului Muncii sa preia in legislatia romana, prevederi europene ce asigura flexibilizarea pietei fortei de munca, stimularea celor care vor sa munceasca mai mult pentru a castiga mai mult.
AOAR apreciaza ca una din problemele grave ale Romaniei o reprezinta numarul locurilor de munca si calitatea acestora, factor esential in ceea ce priveste veniturile realizate de angajati. Aceasta este cea mai mare prioritate a Guvernului si nu modificarea Codului Muncii si promovarea unei politici in discordanta cu cerintele pietei fortei de munca
AOAR solicita Guvernului adoptarea unor masuri care sa stimuleze munca, reducand semnificativ asistenta sociala, inclusiv cea privind ajutorul de somaj, concentrand ajutorul societatii doar pentru persoanele aflate intr-o dificultate extrema.
AOAR apreciaza ca Romania ofera oportunitati celor competenti si care doresc sa munceasca.
ASOCIATIA OAMENILOR DE AFACERI DIN ROMANIA

