Bucuresti, octombrie 1999

CONFERINTA DE PRESA

privind recentele reglementari in materie fiscala si impactul lor economic

Dorim sa semnalam adoptarea recenta a unor acte normative in materie fiscala care influenteaza in mod negativ activitatea agentilor economici, in general, si a investitorilor, in special. Avem in vedere, atat introducerea de noi taxe si impozite, cat si abrogarea sau suspendarea unor prevederi legale in vigoare, unele adoptate cu putin timp in urma, dar care practic nu au ajuns sa fie aplicate.

Intelegand dificultatile intampinate de institutiile statului in realizarea bugetelor publice, investitorii din Romania nu solicita facilitati fiscale suplimentare, in schimb solicita un sistem legislativ stabil, respectat cu maxima rigurozitate atat de organismele statului, cat si de agentii economici. Acest deziderat, ne apare astazi ca fiind imposibil.

Astfel, O.G. nr. 127/1999, care a modificat un numar de sase legi si trei ordonante, va produce consecinte dezastruoase asupra societatilor care activeaza in domenii declarate prioritare: productia de bunuri, constructia de locuinte si turismul.

O.G. nr. 127/1999, modifica O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, in sensul ca cheltuielile efectuate pentru realizarea bunurilor mobile livrate si a celor imobile vandute cu plata in rate, sunt deductibile la aceleasi termene scadente prevazute in contractele de vanzare in rate, proportional cu valoarea ratei inregistrate in valoarea totala a livrarii. Prin urmare, desi cheltuielile au fost efectuate de producatori si constructori inainte de vanzare, ele vor fi deductibile in urmatorii ani, fiind cunoscut ca, cel putin imobilele, se vand pe baza unor contracte cu valori mari si termene lungi.

Aceeasi consecinta va produce si prevederea potrivit careia, in cazul contractelor de leasing, vor fi deductibile ratele numai la nivelul cheltuielilor cu amortizarea corespunzatoare duratei de utilizare prevazuta de Legea nr. 15/1994 si a dobanzilor platite conform contractului.

Privitor la amortizare, aceeasi O.G. nr. 127/1999 a suspendat, pana la finele anului 1999, amortizarea accelerata prevazuta de Legea nr. 15/1999. Atat suspendarea amortizarii accelerate cat si noul regim al deductibilitatilor afecteaza societatile care au facut eforturi investitionale in scopul mentinerii, sau cresterii, competitivitatii pe o piata concurentiala. Aceste cheltuieli au fost angajate intr-un cadru legislativ preexistent, astfel incat modificarea instantanee a acestuia obliga la efectuarea de plati suplimentare catre stat, comparativ cu prevederile bugetului adoptat de fiecare agent economic.

Legea amortizarii a fost modificata in fiecare din cei cinci ani care au trecut de la adoptarea sa.

Privitor la operatiunile de leasing, initial a fost adoptata O.G. nr. 51/1997, care a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 90/1998. La randul sau, aceasta din urma a fost modificata prin Legea nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice. Din pacate, aceasta lege a reformei in materie de leasing a introdus obligativitatea achitarii taxelor vamale asupra unui procent de 20 din valoarea de intrare a bunului, iar nu asupra valorii reziduale rezultate din contract. Prin reglementarile sus-mentionate, contractele de leasing au devenit neatractive, in ciuda faptului ca sunt recunoscute ca fiind operatiuni complexe de finantare a unor bunuri de investitie.

O.G. nr. 127/1999 a abrogat prevederile din Legea locuintei nr. 114/1996 prin care se reducea cu 75 impozitul pe profitul utilizat pentru construirea de locuinte noi, punerea in siguranta a celor afectate de seisme si pentru viabilizarea unor terenuri destinate constructiilor de locuinte. Asadar, in ciuda recentelor declaratii privind necesitatea stringenta de consolidare a unor constructii grav afectate de cutremure, dar si de construire a noi locuinte, guvernul a abrogat acele prevederi legale care incurajau astfel de lucrari de larg interes social.

Un alt domeniu declarat prioritar este turismul. Recent, la turismul intern a fost marita cota de TVA de la 11 la 22, fiind insa mentinuta contributia de 3 pentru constituirea fondului special pentru promovarea si dezvoltarea acestui domeniu economic.

Prioritara a fost declarata si agricultura, prin Legea nr. 158/1997 fiind suspendat impozitul pe venitul agricol, pana la 01.01.2000. Guvernul, insa, a ignorat aceasta lege, adoptand Hotararea nr. 706/1999, prin care proprietarii de teren – membri ai asociatiilor agricole fara personalitate juridica – datoreaza impozit pe venitul agricol. De mentionat ca acest impozit este reintrodus prin “instructiuni metodologice”, aprobate de guvern, care ignora astfel principiul suprematiei legii. Speram ca cei afectati de aceste instructiuni sa se adreseze justitiei pentru a cere respectarea legii ca act de vointa a puterii legiuitoare.

Revenind la O.G. nr. 127/1999, amintim ca aceasta a abrogat prevederea din O.G. nr. 82/1997 potrivit careia acciza totala datorata statului pentru tigarete se reducea
cu 20, in cazul in care producatorii foloseau in reteta de fabricatie cel putin 50 tutun din productia interna. Prin aceasta masura este descurajata folosirea productiei interne, deci productia insasi.

Tot productia este afectata si de prevederile O.G. nr. 99/1999, prin care producatorii de bunuri materiale destinate comercializarii sunt obligati sa obtina un permis de operare, care ar trebui sa ateste ca agentul economic “este capabil sa desfasoare activitati de productie in domeniul respectiv”. Taxa pentru obtinerea unui astfel de permis este de 0,2 din valoarea investitiei, actualizata cu rata inflatiei si de 0,1 pentru prelungirea acestuia, aplicata asupra aceleiasi valori reactualizate. De semnalat ca nu se are in vedere amortizarea legala a investitiei. Mai mult, in cazul modificarii conditiilor tehnice si tehnologice, se va proceda la solicitarea unui nou permis, platindu-se o noua taxa.

Evident, nu intelegem ratiunea pentru care producatorii de bunuri sunt supusi unui regim defavorizant fata de ceilalti agenti economici. Amintim ca, pana in prezent, orice societate comerciala avea, si are inca, obligatia de a solicita autorizatie de functionare inainte de inceperea activitatii. Aceasta are la baza o serie de avize de specialitate (sanitar, protectia muncii si a mediului, pompieri etc.), care atesta faptul ca sunt indeplinite cerintele legale pentru inceperea activitatii specifice fiecarui solicitant. Termenii generali privind permisul de operare ne indreptatesc sa apreciem ca acesta constituie numai un mijloc prin care statul impune o noua taxa si o noua retea birocratica.

Aceeasi motivatie o are si O.G. nr. 96/1999 privind constituirea si utilizarea fondului special pentru reducerea riscurilor tehnologice la utilaje, echipamente si instalatii industriale, care introduce, incepand cu 01.01.2000, taxa trimestriala de o patrime din a mia parte din cifra de afaceri anuala, prevazuta in bilantul contabil de la data de 31 decembrie a anului precedent. Aceasta noua taxa va fi platita de agentii economici din industria extractiva, prelucratoare si energia electrica, termica, gaze si apa. Destinatia fondului este suficient de generala pentru a genera intrebari asupra justificarii unei noi taxe, pentru actiuni ce cad in sarcina unor institutii bugetare (de exemplu, elaborarea de noi reglementari si armonizarea lor cu normele europene) sau a unor agenti economici (expertizarea propriilor instalatii). Ne intrebam, in mod logic, daca permisul de operare nu includea si siguranta utilajelor folosite?

Mai amintim ca, si prin O.G. nr. 75/1999, s-a introdus, de asemenea, o taxa constand dintr-o cota de 2 asupra fondului brut de salarii realizat de agentii economici, fond ce va fi destinat sustinerii invatamantului de stat. Chiar daca motivatia acestui fond rezida in starea precara a invatamantului de stat, nu putem sa nu semnalam ca statul nu foloseste cele mai potrivite parghii pentru sustinerea unor activitati. Avem in vedere ca, prin aceeasi O.G. nr. 127/1999, a fost modificata Legea sponsorizarii in sensul micsorarii de la 10 la 5 a reducerilor aplicabile bazei impozabile pentru sponsorizari si acte de mecenat. O buna alegere a sponsorizarii ar fi contribuit la sustinerea, atat a invatamantului, cat si a altor activitati benefice tineretului.

Amintim aici si amplificarea birocratiei, cauzata de unele reglementari recente, cum ar fi H.G. nr. 685/1999, prin care s-a introdus o procedura anevoioasa de compensare a datoriilor intre agentii economici. In aceasta activitate a fost implicat statul, prin Institutul de Management si Informatica din cadrul Ministerului Industriei si Comertului, fiind eliminata posibilitatea simpla ca cei doritori sa-si stinga obligatiile reciproce sub o forma directa. Mai adaugam ca, dupa cele patru luni experimentale, agentii economici vor suporta si o taxa pentru efectuarea compensarilor, care va fi procentuala.

Tot in sfera extinderii birocratiei se inscrie si obligatia deschiderii de conturi la trezorerie, impusa prin O.G. nr. 66/1999 societatilor care au de incasat sume de la stat pentru diverse servicii prestate.

In antiteza cu noile biruri, semnalam ca Legea nr. 133/1999 privind stimularea intreprinderilor mici si mijlocii, atat de mult asteptata, este aplicata cu greu de cei direct implicati. Mai mult, o parte din prevederile ei favorabile au fost deja abrogate. Ne referim la art. 27 privind aplicarea sistemului forfetar de impozitare, abrogat prin O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit si la art. 15 privind conditiile de participare la licitatiile pentru achizitiile publice, abrogat prin O.G. nr. 118/1999. Aceste doua articole nu au fost aplicate, iar graba cu care Guvernul le-a abrogat ne determina sa ne intrebam cat de serioasa este intentia sa de sprijinire a micului intreprinzator si cat de consolidat este statul de drept, din moment ce orice lege poate fi suspendata, modificata, abrogata prin acte adoptate de puterea executiva?…

Ca rezultante directe, cuantificabile, ale presiunii crescande exercitate de legislatia fiscala actuala asupra mediului de afaceri din Romania, dorim sa prezentam urmatoarele aspecte de natura economica:

1. Fiscalitatea veniturilor salariale

Incercarea de a face o comparatie intre sarcina fiscala legata de salarii in anii 1989 si 1999 (in anexa) are un dublu scop:

evidentierea marimii comparative a acestora la doua momente diferite de timp specifice unor conditii economice radical diferite;

analiza elementelor structurale ale acesteia care, in principal, vizeaza platitorii: angajati si angajatori.

Defalcarea sarcinii fiscale pe elemente de structura, la cele doua momente de timp alese, si cuantificarea acestora utilizand medii semnificative pe economie, atat pentru salariile nete cat si pentru taxele si impozitele aferente, conduc la urmatoarele concluzii:

2. in anul 1989, salariatul ceda din salariul sau brut cca. 14% (impozit pe salarii – cca. 12%, plus contributia la pensia suplimentara – 2…3%), pe cand in anul 1999, ceda aproape dublu, adica 27% (impozit pe salarii – cca. 21%, plus contributia la pensia suplimentara – 5%, plus contributia la fondul de somaj – 1%);

3. in privinta raportului dintre venitul net obtinut de salariat si sarcina fiscala obligatorie, relevam urmatoarele:

• in 1989, pentru 1 leu salariu net primit efectiv de salariat, acesta si patronul sau plateau statului, in mod obligatoriu si imediat (la data lichidarii obligatiilor salariale) o suma de 0,30 lei (din care salariatul – 0,02 lei si angajatorul – 0,28 lei);

• in 1999, pentru 1 leu salariu net se platesc suplimentar inca 2,11…2,26 lei (din care salariatul – 0,55 lei si patronul – 1,56…1,71 lei);

c) pentru a remunera munca depusa de angajatii sai, pentru fiecare 1 leu brut acordat acestora, angajatorul trebuia sa plateasca statului si societatii civile:

• 0,13 lei in anul 1989, totodata incluzand pe costuri 1,13 lei;

• 0,44…0,54 lei in 1999, ceea ce insemna includerea pe costuri a 1,44…1,54 lei.

Rezulta ca, in anul 1999, fata de 1989, sarcina fiscala a crescut in total de 7…7,5 ori, din care:

• pentru salariat, de cca. 27,5 ori (0,55 : 0,02);

• pentru angajator de cca. 5,6…6,1 ori (1,56 : 0,28 si 1,71 : 0,28).

Cele doua componente ale sarcinii fiscale (impozitul pe salarii si sarcina fiscala sociala) au crescut foarte mult in ultima perioada, si continua sa creasca, datorita introducerii contributiei obligatorii la Fondul special pentru handicapati (3% din salariul brut platibil de catre patron), incepand cu 1 iulie 1999 si la Fondul special pentru invatamant (2% din salariul brut).

Daca se considera ca baza salariul brut, aceste doua noi majorari determina o sarcina fiscala medie globala de 49…59%, la nivelul angajatorului.

Calculele anterioare au omis luarea in considerare a unei serii de alte impozite directe pe care le platesc persoanele fizice si/sau juridice, cum ar fi: impozitul pe terenuri si cladiri, taxa pentru mijloace de transport etc.

2. Fiscalitatea asupra agentilor economici

Conform reglementarilor in vigoare, in cazul unei societati comerciale profitabile, statul percepe 38% impozit pe profit si 10% impozit pe dividende, o dubla impozitare la care se mai adauga numeroase alte taxe, impozite si contributii (TVA, accize, taxe vamale, taxe locale etc.).

Potrivit unor calcule estimative, la fiecare 1 leu profit net obtinut, se platesc statului, in medie, 3…4 lei impozite, taxe si contributii, ceea ce evident reprezinta o povara fiscala, nu numai nejustificata, dar, mai ales, nociva pentru libera initiativa privata. Este vorba de o marime medie in jurul careia abaterile pot fi foarte mari in functie de specificul fiecarui caz particular si adecvarea acestuia la grilele de impozitare.

In urma unui sondaj, recent intreprins de Camera de Comert si Industrie a Romaniei si municipiului Bucuresti, reprezentantii mediului de afaceri, din cele mai diferite domenii, in proportie de 90%, considera ca legislatia si nivelul fiscalitatii sunt necorespunzatoare, in prezent, atat interesului oamenilor de afaceri, cat si celui al relansarii economice in general. Totodata, 76% din cei chestionati considera ca sistemele de control, atasate mediului financiar – contabil sunt agresive.

3. Consecintele cresterii fiscalitatii

Desi, aparent pe termen scurt, cresterea fiscalitatii se considera ca va conduce la solutionarea unor probleme urgente cu care se confrunta executivul, pentru conditiile economice ale Romaniei, aflata in criza, aceasta nu reprezinta decat un paleativ cu multiple efecte “adverse” si “perverse”. Dintre aceste efecte nefavorabile, cele mai importante pot fi sintetizate astfel:

• saracirea (spolierea) salariatilor si angajatorilor, cu consecinte grave in planul mentinerii/cresterii nivelului cererii solvabile si al
  economisirilor, reinvestiri profiturilor, ceea ce se repercuteaza inhibant asupra dezvoltarii mecanismelor de piata functionale, eficiente; angajatorii vor fi pusi in situatii de faliment si prefaliment intrucat, in loc sa acumuleze (majoreze) capitalul, sunt nevoiti sa-l transfere in fonduri de stat, oricum insuficiente si ineficient gestionate, cel putin din cauza modului centralizat de formare si utilizare a acestora;

• cresterea dimensiunilor economiei subterane, a evaziunii fiscale, pe mai multe canale (munca “la negru”, nedeclararea profiturilor, sau diminuarea tendentioasa a acestora, coruptie si birocratie sufocante etc.);

• preferinta acordata conventiilor civile, in locul contractelor de munca, datorita fiscalitatii mai reduse asupra veniturilor salariale;

• marirea volumului arieratelor si blocajului financiar, care in prezent a ajuns la circa 132.000 miliarde lei, si a indisciplinei economico-financiare.

Desi este recunoscut, teoretic (curba Laffer) si practic (realitatea actuala), ca peste un anumit nivel al fiscalitatii, oricat de mult ar creste rata taxelor si impozitelor, veniturile statului practic se reduc, politica fiscala in prezent persevereaza, fortata de conjuncturi, in a actiona impotriva acestui adevar