COMUNICAT DE PRESA
Bucuresti, 12 august 2011
Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) saluta aprobarea Strategiei Fiscal Bugetare pentru perioada 2011-2014, cu toate ca a fost incalcat termenul imperativ de 30 mai, termen prevazut in Legea Raspunderii Fiscale.
AOAR solicita transmiterea catre Parlament, pentru dezbatere in regim de urgenta, astfel incat strategia sa devina un document care sa asigure coerenta politicii bugetare, independent de anul electoral 2012. Dezbaterea parlamentara va permite si aprobarea unor initiative care sa conduca la dezvoltarea economiei prin sustinerea mediului de afaceri, indeosebi a oamenilor de afaceri romani.
AOAR cere identificarea tuturor initiativelor populiste aflate in Parlament si evaluarea impactului lor asupra Bugetului de Stat din 2011 -2012. Strategia Fiscal Bugetara aprobata de Guvern poate fi compromisa de initiative populiste generate de politicienii preocupati doar de viitoarele alegeri.
AOAR cere Guvernului sa examineze cu maxima atentie modul in care sunt stabilite preturile administrate, in mod special in domeniile in care exista pozitii de monopol. Nu este de acceptat ca unele sectoare economice, avand o pozitie de monopol, sa obtina profituri generate doar prin cresteri nejustificate de preturi (ex.: combustibili, gaze naturale s.a.), preturi ce trebuie suportate de sectorul productiv.
ASOCIATIA OAMENILOR DE AFACERI DIN ROMANIA

