COMUNICAT DE PRESA
Asociatia Oamenilor de Afaceri (AOAR) a avut in ziua de 5 februarie 2004 o intalnire cu conducerea Eximbank. Intalnirea a avut ca tema principala cunoasterea noilor produse de asigurare puse de Eximbank, in scopul sustinerii oamenilor de afaceri romani interesati sa investeasca in strainatate.
Din partea AOAR au participat domnii Pogonaru Florin, Savu Constantin, Tofan Gelu si Parvan Cristian. Invitati ai AOAR au fost domnii Matache Nicolaide, Dinu Patriciu si Florin Talpes.
Reprezentantii AOAR au subliniat importanta pe care trebuie s-o capete prezenta Romaniei, ca cea mai puternica economie din zona Marii Negre precum si importanta sustinerii actiunilor oamenilor de afaceri. S-a convenit ca Romania poate si trebuie sa se impuna ca o putere economica regionala. Cei prezenti au expus preocuparile firmelor lor si au propus unele solutii care sa aduca activitatea Eximbank mai aproape de necesitatile afacerilor, indeosebi in ceea ce priveste rapiditatea serviciilor solicitate bancii.
S-a convenit:
- Sustinerea publica, prin conferinte de presa si comunicate a necesitatii de continuare a capitalizarii Eximbank. AOAR a propus realizarea de catre Guvern a unui imprumut pe termen lung cu destinatia sustinerii de catre Eximbank a investitiilor in strainatate sau a exporturilor complexe cu ciclu lung de fabricatie.
- Necesitatea unei politici in acest domeniu, stabilita de Guvern cu consultarea AOAR.
- Dezvoltarea de catre Eximbank a unor instrumente mai complexe de garantare similare celor asigurate de OPIC- SUA. Adoptarea legislatiei necesare
- Desemnarea in cadrul Eximbank a unor ofiteri de credit, care sa cunoasca permanent starea afacerilor companiilor romanesti importante, in acest mod procedurile de acordare a garantiilor de catre Eximbank putand fi mai operative.
- Periodic s-a convenit sa fie organizate intalniri intre Eximbank si AOAR, pentru a identifica necesitatile mediului de afaceri, dezvoltarea si flexibilizarea instrumentelor de garantare
Intalnirea a fost urmata de o conferinta de presa comuna Eximbank – AOAR, pozitiile exprimate fiind preluate de media.
In cadrul intalnirii organizate de ADER cu domnul Ministru Eugen Dijmareascu, reprezentantul AOAR a cerut sa fie studiate cele doua cerinte principale formulate la intalnirea cu Eximbank, respectiv :
- Capitalizarea Eximbank prin imprumut extern garantat de Guvern
- Promovarea legislatiei necesare dezvoltarii de instrumente mai complexe de garantare
ASOCIATIA OAMENILOR DE AFACERI DIN ROMANIA
6 februarie 2004

