COMUNICAT DE PRESA
2 martie 2009
Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) cere comunitatii italiene de afaceri din Romania si in mod deosebit a celei italiene, sa exercite presiuni asupra autoritatilor italiene responsabile, pentru normalizarea rapida si autentica a relatiilor intre romanii ce muncesc si traiesc cinstit in Italia si populatia acestei tari.
AOAR sustine pedepsirea exemplara a celor ce se fac vinovati de incalcarea legilor si a celor mai elementare norme de comportament social, dar doreste ca aceste cazuri sa nu fie folosite de unele minti infierbantate pentru a genera comportamente xenofobe si de discriminare.
AOAR cere autoritatilor italiene sa actioneze la fel de ferm si cu o mediatizare la fel de agresiva si de categorica, impotriva cetatenilor italieni care promoveaza ura, actiunile violente nejustificate, fapte ce au condus la cresterea sentimentului de insecuritate personala si comunitara pentru romanii ce muncesc sau au afaceri in Italia.
AOAR isi exprima ingrijorarea fata de efectele negative ce au aparut deja la nivelul relatiilor de afaceri dintre romani si italieni.
AOAR reaminteste oamenillor de afaceri din Romania si din Italia, ca bunele relatii de afaceri dar si cele la nivelul oamenilor obisnuiti, a constituit in istorie ca si in prezent, o baza solida pe care s-a creat si continua sa se creeze bunastarea cetatenilor celor doua tari.
AOAR apreciaza ca efectele negative ale crizei economice nu pot fi reduse sau eliminate prin actiuni de propaganda sau de xenofobie, astfel de atitudini contribuind in mod negativ la mersul afacerilor ce se desfasoara in cele doua tari.
ASOCIATIA OAMENILOR DE AFACERI DIN ROMANIA

