Strategia si actiunile AOAR in anul 2004
COMUNICAT DE PRESA
Procesul lent de restructurare industriala, de privatizare a marilor societati comerciale cat si prezenta scazuta a investitorilor staini au facut ca prin combinarea politicilor restrictive practicate la intern cu cele de liberalizare accentuata in planul relatiilor comerciale externe sa se ajunga la dezechilibre majore si existenta unor disfunctii fundamentale la nivelul intreprinderilor industriale romanesti.
Aceasta a determinat disproportii intre baza autohtona de materie prima si energie si capacitatea din industria de prelucrare avand ca efect cresterea importurilor in productie si in deosebi a importurilor de resurse energetice cu efecte nefavorabile asupra balantei de plati.
Indisciplina financiara cat si lipsa mecanismelor pietei interne a energiei si materiilor prime a dus la creerea de blocaje financiare fara precedent impietind profound asupra functiilor intregului sistem economic.
Lipsa cadrului legislativ care sa favorizeze piete financiare active si finantarea retehnologizarii si privatizarii intreprinderilor romanesti a dus la mentinerea de intreprinderi necompetitive pentru contextul aderarii. In acelasi timp excesul de reglementari (prin acumularea prevederilor din legislatiile cele mai severe si neeficiente ale statelor europene) in domeniul legislatiei muncii risca sa accentueze inadaptarile structurale ale fortei de munca romanesti la procesele de productie moderne.
De asemenea problemele legate de cheltuielile de mediu, cheltuielile pentru adaptarea proceselor de productiei la legislatia europeana privind protectia mediului, pun mari semne de intrebare asupra existentei unor segmente intregi de intreprinderi industriale romanesti.
Analizand un recent studiu facut de “The Economist” privind lectiile integrarii pentru tarile central europene cat si recentele concluzii ale AOAR privind proiectiile dezvoltarii economiei romanesti (modelul Dobrescu) se impun cateva concluzii:
- economia romaneasca se va integra in uniunea europeana nu in mod abstract ci prin societati comerciale romanesti, integrarea echivalind cu competitivitatea intreprinderii romanesti pe piata unica europeana
- fondurile europene au impact favorabil si pe termen lung vor imbunatatii mediul de afaceri. Nu trebuie sa existe iluzii asupra unor efecte imediate ale acestor fonduri. Este de asteptat ca numai societatile comerciale actionind in domeniul infrastructurii,a tehnologiei informatiei, constructiilor si tehnologiilor de mediu sa aiba oportunitati de a isi extinde afacerile si sa-si creasca cota de piata datorita unor astfel de fonduri
- nivelul investitiilor straine directe nu va creste in mod substantial dupa aderare dar natura lor se va schimba datorita finalizarii procesului de privatizare si cresterii activitatii de concentrare prin fuziuni si achizitii. Investitiile straine directe se vor concentra tot mai mult spre activitari cu valori adaugate mari si vor avea drept consecinte inclusiv exportul de capital in tarile invecinate (in deosebi in Rusia, Ucraina, Moldova, etc.)
- aderarea la uniunea europeana va duce la cresterea volumului comertului datorita adoptarii legislatiei pietei unice europene . Trebuie avut in vedere ca prin aceasta sa nu se piarda pietele de export din afara comunitatii europene in deosebi piata ruseasca. In plus firmele romanesti se vor confrunta in preioada urmatoare cu o apreciere relativa a leului care va duce la scaderea competitivitatii exporturilor
- cele mai multe dintre firmele romanesti nu vor inregistra o crestere a vanzarilor ca rezultat al aderarii. Asa cum am aratat unele vor beneficia de fondurile europene si investitii straine directe. Acest lucru se va manifesta in domeniul firmelor oferind servicii pe plan local sau a celor de distributie (in deosebi de productie alimentara) . In aceste domenii se asteapta o crestere a preturilor in paralel insa cu o scadere a preturilor pentru produsele reprezentind “marci globale” care vor deveni mai ieftine. Este de asteptat ca in domeniul bunurilor de consum si al produselor farmaceutice de marca sa se inregistreze o presiune asupra reducerii preturilor care sa duca la o stagnare a valorii vanzarilor. Veniturile disponibile ale consumatorilor vor creste pe termen lung dar nu in aceeasi proportie cu cresterea PIB-ului.
- Costurile cu forta de munca vor inregistra un ritm de crestere mai mare decat cel inregistrat spre exemplu in cazul Portugaliei dar vor ramane probabil mai mici decat in cazul acestei tari pe o perioada de inca 15 ani. In acelasi timp nu se va inregistra o migratie masiva de forta de munca catre tarile vest-europene datorita perioadei de tranzitie pentru libera circulatie a fortei de munca stabilita prin negocierile de aderare. Astfel dupa o perioada de circa 10 ani procesul de migratie va incetini si datorita unui process natural de crestere a increderii in viitorului economiei romanesti
- convergenta preturilor factorilor de productie catre preturile din Uniunea Europeana se va manifesta indeosebi in domeniul imobiliar; adoptarea rapida euro estimindu-se ca aduce mai multe dificultati decat avantaje.
Experienta aderarii unor tari precum Grecia arata ca unele economii care nu au utilizat in mod eficient fondurile europene (coruptia fiind principalul factor care distorsioneaza efectele acestora) au inregistrat regrese intr-o prima perioada prin aderarea la comunitatea europeana. In cazul Greciei spre exemplu PIB per capita a scazut de la 70% din media tarilor comunitatii europene cu 5 ani inainte de aderare la 61% din aceeasi medie la 10 ani dupa aderare.
ASOCIATIA OAMENILOR DE AFACERI DIN ROMANIA

