COMUNICAT DE PRESA
Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) a urmarit cu atentie si preocupare evolutia relatiilor intre Romania si Uniunea Europeana, in perspectiva realizarii obiectivului asumat de tara noastra, respectiv intrgrarea in aceasta comunitate incepand cu 1 ianuarie 2007.
Numeroasele acuze aduse procesului de pregatire a tarii noastre in vederea integrarii europene si in special posibilitatea amanarii integrarii Romaniei in UE, constituie un motiv major de ingrijorare pentru oamenii de afaceri din Romania.
AOAR doreste sa faca public cunoscuta cerinta oamenilor de afaceri fata de Guvernul Romaniei de a antrena mai activ mediul de afaceri la desfasurarea procesului de negociere, atat pentru a cunoaste nemijlocit cerintele partenerilor vest europeni, dar si pentru a putea sa prezinte direct pozitia lor fata de cerintele acestora.
AOAR considera ca acuzele formulate la nivelul Comisiei de Politica Externa a Parlamentului European sunt justificate si cere Guvernului Romaniei masuri radicale si urgente de solutionare reala, nu declarativa.
Problemele de coruptie, ca si cele legate de restructurarea si de asigurarea independentei reale a justitiei, afecteaza mediul economic, influenta politica facandu-se simtita in plan local sau central, fie ca este vorba de atribuirea unor contracte pentru lucrari de interes public fie in promovarea oamenilor competenti in functiile publice.
AOAR este preocupata de evaluarea consecintelor pe care le va avea de suportat mediul de afaceri in conditiile amanarii, chiar si din motive politice, a admiterii Romaniei in Uniunea Europeana incepand cu 1 ianuarie 2007
AOAR apreciaza ca desi reale, problemele cu care se confrunta societatea romaneasca, n-au justificat si nu justifica amanarea integrarii Romaniei in UE, masura ce poate avea un efect greu de evaluat in randul comunitatii de afaceri, tinand cont ca aceasta ar urma sa suporte consecintele statutului confuz in care s-ar afla tara noastra, respectiv obligata de a se conforma regulilor impuse de Directivele europene, fara a beneficia de mecanismele de sustinere aplicate statelor membre.
AOAR considera ca in situatia in care se afla Romania in acest moment, inclusiv din punct de vedere al stadiului negocierilor vizand aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, singura solutie realista este promovarea rapida, deschisa si in toate domeniile a masurilor ce decurg din angajamentele asumate, in scopul respectarii calendarului anuntat de reprezentantii Comisiei Europene.
ASOCIATIA OAMENILOR DE AFACERI DIN ROMANIA

