BURSA
AOAR: România poate creşte economic dacă sistemul bancar va contribui la reducerea deficitului de finanţare
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) consideră că România poate creşte economic, însă cu condiţia casistemul bancar intern, începând cu Banca Naţională a României (BNR), să-şi aducă contribuţia necesară pentru reducerea deficitului de finanţare, se arată într-un comunicat transmis redacţiei.
Apreciem măsurile adoptate de BNR prin care s-a reuşit reducerea măcar parţială a efectelor negative pe care le puteau produce fluxurile agresive ale capitalurile speculative. Pe de altă parte, considerăm că fondurile speculative au fost atrase în România şi de o dobândă de politică monetară extrem de ridicată, menţinută o perioadă excesiv de îndelungată. Consecinţa directă a acestei politici a fost stimularea/finanţarea, în perioada 2007-2008, a investiţiilor speculative în dauna celor productive”, se arată în comunicat.
AOAR a subliniat, totodată, că a solicitat constant, la nivelul conducerii BNR, asumarea – alături de obiectivul ţintirii inflaţiei – şi pe acela de a stimula producţia românescă astfel încât consumul intern să aibă o acoperire normală prin producţia autohtonă de calitate. “Aceste obiective nu se pot obţine fără investiţii, adică fără bani”, potrivit comunicatului (a se vedea BURSA)
BURSA
CRISTIAN PÂRVAN, AOAR:
Mediul de afaceri devine reticent, din cauza dobânzii monetare
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) consideră că ţara noastră se poate dezvolta din punct de vedere economic, dacă sistemul bancar autohton, începând cu BNR, îşi aduce contribuţia necesară pentru reducerea deficitului de finanţare.
“Prin dobânda monetară ţinută mult prea sus, mediul de afaceri, care şi-aşa are o încredere scăzută, devine reticent”, ne-a declarat Cris-tian Pârvan, secretarul general al AOAR.
AOAR apreciază că fondurile speculative au fost atrase în Româ-nia şi de o dobândă de politică monetară extrem de ridicată, menţinută o perioadă excesiv de îndelungată: “Consecinţa directă a acestei politici a fost stimularea/finanţarea în perioa-da 2007-2008 a investiţiilor speculative în dauna celor productive”.
Cristian Pârvan ne-a spus că exis-tă companii importante pe piaţa noastră care au scăpat de faliment împrumutându-se de la bănci străine, dar că este foarte dificil pentru o societate românească să recurgă la această măsură.
Domnia sa ne-a precizat că AOAR a solicitat constant Băncii Naţionale “sa-si asume, alături de obiectivul ţintirii inflaţiei, şi pe cel de a stimula producţia românescă, astfel încât consumul intern să aibă o acoperire normală prin producţie autohtonă de calitate”.
Printre propunerile făcute BNR şi sistemului bancar de mediul de afaceri se numără calcularea Rezervelor Minime Obligatorii pe baza unei grile care să favorizeze acordarea creditelor pentru companiile producătoare, favorizând băncile ce-şi asumau riscuri mai mari prin creditarea sectoarelor economice viabile; introducerea unor norme de creditare care să fie favorabile finanţăriii grupului de subfurnizori români ce au contracte cu o companie integratoare de nivel internaţional; instituirea unui Mediator de credite care să medieze şi să impulsioneze reeşalonarea creditelor pentru companiile viabile, afectate temporar de criză; crearea unui Fond de Dezvoltare Strategică, ce ar fi trebuit finanţat şi pe baza unor norme de risc aprobate de BNR.
De asemenea, oamenii de afaceri au solicitat, potrivit unui comunicat de presă, aplicarea unor soluţii “de criză” (norme BNR adecvate) pentru deblocarea, chiar şi parţial, a pieţei imobiliare, prin favorizarea închirierii pe o perioadă de cinci ani, după care să se reia procesul de cumpărare în regim imobiliar.
Cristian Pârvan ne-a spus că, în general, reprezentanţii sistemului bancar au luat cunoştinţă de toate aceste propuneri, pe care le-au şi apreciat, menţionând, însă, că “nu este posibilă aplicarea lor”.
Potrivit comunicatului AOAR, oamenii de afaceri solicită prezentarea publică, de către BNR, a jus-tificării păstrării rezervei valutare în instrumente financiare bonificate la niveluri net inferioare dobânzii pe care România o plăteşte pentru împrumuturile contractate cu FMI/CE ( a se vedea BURSA)
Emilia Olescu
MANAGER.ro
AOAR: BNR si bancile comerciale pot compromite cresterea economica in 2012
Banca Nationala a Romaniei (BNR), alaturi de bancile comerciale, pot compromite in anul 2012 eforturile de redresare economica si in primul rand capacitatea companiilor cu capital autohton, lipsite de posibilitatea finantarii directe de la banci internationale, din afara Romaniei. Cel putin asa sustin reprezentantii Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR).
Fara finantari adecvate, cresterea economica a Romaniei va ramane un deziderat tributar exclusiv unor privatizari inoportune sau a realizarii unor proiecte de investitii straine menite sa exploateze intensiv si extensiv resursele naturale ale Romaniei, sustin reprezentantii AOAR.
Membrii Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania sustin ca toate acestea reprezinta investitii ce vor avea o contributie minima in ceea ce priveste cresterea productivitatii generale sau a valorii adoptate. (a se vedea MANAGER.ro)
FINANCIARE.RO
AOAR: FMI vrea să umfle profiturile companiilor străine de energie
Ma, 08.11.2011, ora 13:45 | Energie | 31 vizualizări
Cererea FMI şi a Comisiei Europene referitoare la vânzarea pachetelor majoritare de acţiuni deţinute de statul român la mai multe companii din energie vizează “exclusiv creşterea nejustificată a unor profituri care şi în prezent depăşesc cu mult rata medie a profiturilor realizate în acest sector economic pe plan internaţional”, consideră Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
În acest context, oamenii de afaceri afirmă, într-un comunicat de presă, că susţin poziţia corectă a Guvernului României de respingere fermă a cererii formulate de instituţiile financiare internaţionale.
“Niciun stat membru al UE nu ia astfel de măsuri în această perioadă de criză economică şi situaţie nefavorabilă pe pieţele financiare “, spune conducerea AOAR. (a se vedea FINANCIARE.ro)

