„Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013”
„Investeşte în oameni!”
25 .01.2011
ANUNȚ LANSARE CENTRU DE CONSILIERE
PROIECT “CONSILIERE ȘI FORMARE PROFESIONALĂ LA STANDARDE EUROPENE PENTRU ANTREPRENORI ȘI MANAGERI” ID PROIECT 61622
Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) împreună cu partenerii săi EUROaptitudini S.A., WIFI RO S.A. și Institute for Economic Promotion of the Austrian Federal Economic Chamber (WIFI Austria) anunță lansarea Centrului de consiliere și asistență în afaceri în cadrul proiectului “Consiliere și formare profesională la standarde europene pentru antreprenori și manageri” POSDRU 92/3.1/S/61622, cofinanțat din Fondul Social European.
Centrul de consiliere și asistență în afaceri, prin experții care vor asigura funcționarea sa, va oferi asistență micilor întreprinzători precum și companiilor, aducând în atenția tuturor poveștile de succes din mediul de afaceri precum și soluții realiste de supraviețuire în perioade de criză economico-financiară.
Toate detaliile referitoare la modul de acces la centrul de consiliere și asistență în afaceri se găsesc pe www.gandesteprofitabil.ro.
Proiectul “Consiliere și formare profesională la standarde europene pentru antreprenori și manageri” POSDRU 92/3.1/S/61622 se înscrie în Axa prioritară 3 “Creșterea adaptabilității lucrătorilor și întreprinderilor”, Domeniul Major de Intervenție 3.1 “Promovarea culturii antreprenoriale”.
Obiectivul general al proiectului îl constituie promovarea culturii antreprenoriale și dezvoltarea competențelor antreprenoriale și manageriale în vederea îmbunătățirii performanței și formării profesionale actuale a antreprenorilor și managerilor din 8 regiuni de dezvoltare, pentru a utiliza eficient oportunitățile existente pe piață și pentru a spori competitivitatea în afaceri.
Proiectul oferă acces la cultura antreprenorială dintr-o țară membră UE care are o tradiție puternică în acest domeniu.


