Pogonaru: Nu mai exista resurse pentru cresteri economice spectaculoase
2007-08-11 16:26 The Money Channel
![]()
Deficitul comercial a crescut cu doua treimi in prima jumatate a acestui an fata de semestrul intai al anului trecut, arata datele publicate de Institutul National de Statistica. Diferenta dintre importuri si exporturi a atins nivelul record, de aproape 10 miliarde euro. Cu toate acestea, salariile sunt in crestere. Analistii pietei atrag, insa, atentia asupra faptului ca salariile nu sunt legate de productivitate, ci de lipsa fortei de munca.
Invitat in emisiunea Money Express, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Florin Pogonaru e de parere ca aceasta crestere a productivitatii s-a datorat importurilor de bunuri de capital din anii anteriori. “Deficitele au avut si un bine subteran, cand au finantat achizitii de echipamente”, a spus Pogonaru.
“In Romania, nu ne mai putem imbogati asa cum am facut-o in ultimii ani, pentru ca nici activele nu mai au cum sa creasca in acelasi ritm de pana acum. Nu mai exista resurse pentru cresteri economice spectaculoase. Avem investitii straine, dar mai mult prin majorare de capital, ceea ce inseamna ca sunt mai putin spectaculoase”, a mai adaugat presedintele AOAR.
De asemenea, Pogonaru a tinut sa sublinieze ca in Romania exista o criza excesiva a fortei de munca.
“Trebuie sa inducem o competitie pe piata fortei de munca din Romania. Ceea ce inseamna sa ne miscam si la nivel de Guvern si la nivel de mediu de afaceri”, a mai adaugat Pogonaru.
ASOCIATIA OAMENILOR DE AFACERI DIN ROMANIA

