În colaborare cu Institute for Economic Promotion of the Austria Federal Economic Chamber, AOAR a implementat proiectul “Gândește profitabil”, co-finanțat din fonduri europene, care a urmărit promovarea culturii antreprenoriale şi dezvoltarea competențelor antreprenoriale și manageriale ale antreprenorilor şi managerilor din toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale României.
În faza inițială, peste 800 de antreprenori și manageri au luat parte la atelierele “Gândește profitabil! Noi provocări și oportunități pentru mediul de afaceri actual”, organizate la nivel național și/sau au participat la Cursul de Perfecționare pentru Competențe Antreprenoriale, finalizat cu obținerea unui certificat de competențe antreprenoriale.
În acest fel, AOAR a menținut și dezvoltat o comunitate de oameni de afaceri din întreaga țară, antreprenori și manageri, parte a unei platforme mai largi de consiliere, mentorat și asistență în afaceri, care funcționează cu succes la nivel național.
Efectul cel mai pregnant al vitalității platformei AOAR este propunerea și dezvoltarea de noi proiecte, cu orientare spre viitor: noi tehnologii, dezvoltare sustenabilă, modele de finanțare adaptate economiei 4.0.
FINANTREPRENOR
Este cel mai nou proiect AOAR, care își propune să identifice și să promoveze modele de finanțare a proiectelor de investiții menite a revigora mediul antreprenorial, anticipând nevoile companiilor locale în dezvoltare. Proiectul apare într-un context de oportunitate care ar putea sprijini firmele românești să depășească nivelul de supraviețuire și să acceadă la o nouă etapă a evoluției lor, prin capitalizare solidă și orientare spre generarea de valoare adăugată.