COMUNICAT DE PRESA
AOAR dezaproba masurile de crestere a taxelor si impozitelor in anul 2014, acestea urmand a afecta direct si indirect intreg mediul de afaceri. O dovada directa in acest sens o constituie profitabilitatea in scadere a afacerilor , scadere evidentiata de scaderea veniturilor bugetare avand ca sursa impozitul pe profit.
AOAR intelege necesitatea acoperirii multiplelor cheltuieli bugetare OBLIGATORII, unele fiind generate de masurile inconsecvente adoptate in perioada 2010-2011, dar considera greu de inteles masuri ca cea de crestere a accizei pe combustibili, ca sursa de realizare a lucrarilor de infrastructura, in conditiile in care Guvernul nu adopta masuri de utilizare integrala a fondurilor Europene destinate acestui sector. Alocarea acestor fonduri in lipsa unui Master Plan pentru infrastructura de transport rutier a Romaniei, document ce ar fi trebuit aprobat prin lege de catre Parlament, propunere facuta public de catre AOAR inca din anul 2009 si refuzata sistematic de toate guvernele, ca si cheltuielile constant neclare efectuate de CNADR, reprezinta tot atatea
semne de neincredere in politica fiscala si de investitii anuntata de Guvern.
AOAR constata cu regret ca in timp ce cresterea economica in anul 2014 este apreciata ca o garantie , intreg ansamblul de masuri fiscale nu vizeaza in niciun fel sustinerea mediului de afaceri. Afirmatiile publice referitoare la mentinere a cotei de impozitare de 16% si a TVA la 24% ca masuri suficiente pentru a satisface mediul de afaceri reprezinta o reluare, identica a declaratiilor guvernelor din 2009 si 2010 (pana la cresterea TVA de la 19% la 24%).
AOAR reaminteste decidentilor politici ca Romania a adoptat programul de dezvoltare economica promovat de Uniunea Europeana , dezvoltare ce trebuie sa se bazeze pe " societatea bazata pe cunoastere", masurile fiscale propuse ignorand complet acesta directie vitala de crestere economica durabila si generatoare de valoare adaugata in conditiile unui consum redus de materii prime si resurse energetice.
AOAR sustine largirea bazei de impozitare, inclusiv adoptarea unor masuri impopulare cu conditia ca sursele financiare sa fie folosite eficient pentru stimularea inovarii, a creativitatii si dezvoltarii afacerilor capabile sa genereae crestere economica durabila.
AOAR respingere cresterea fiscalitatii pentru scopul finantarii excesive a cheltuielilor destinate functionarii administratiilor centrale si locale, inclusiv prin investitii fara impact economic sau social.
ASOCIATIA OAMENILOR DE AFACERI DIN ROMANIA

