3 ianuarie 2011 – sinteza activitatii 2010 –
4 ianuarie 2011 – Comunicat de presa –AOAR a constatat cu ingrijorare comportamentul netrasparent al ANRE
6 ianuarie 2011 – România rămâne în afara „Frontierei fricii“. Aderarea la Schengen a căzut deocamdată – Secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, crede chiar că această amânare este plănuită de UE tocmai pentru a pune beţe în roate transportatorilor şi, prin extensie, businessului românesc.
"Noi credem că este un gest al UE de natură economică, întrucât îi pune în dificultate pe transportatorii români (care nu ar mai fi stat în vămi, dacă România se integra – n.n.) şi, deci, businessul românesc. Cred că este încă un «ajutor» pe care UE îl dă României."
Pârvan acuză Uniunea că a abdicat de la principiul enunţat anul trecut de consolidare a pieţei unice ca măsură de ieşire din criză: "Anul acesta nu va fi doar unul al războiului valutelor, ci şi unul al protecţionismului. Amânarea ridică un astfel de zid".
În România sunt însă şi investitori străini, care şi ei exportă. Nu sunt şi ei afectaţi? Da, spune Pârvan, dar adaugă: "Să ne amintim că, încă de anul trecut, preşedintele Franţei se plângea că două treimi din producţia Peugeot este în afara Franţei. Să ne amintim că Dacia Renault exportă masiv în Franţa. Amânarea aderării, prin punerea de beţe în roate transportatorilor, este şi ea o măsură ca ei (UE – n.n.) să-şi protejeze producţia internă". mai multe detalii
10 ianuarie 2011 – Un fenomen nou pe piaţa muncii închirierea angajaţilor. Interviu cu Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România – AOAR (vezi articol BURSA)
10 ianuarie 2011 – Cristian Pârvan: "Am propus înfiinţarea unui fond de investiţii strategic" Acesta ar fi realizat prin emiterea titlurilor de stat pe 10-15 ani numai către populaţie, care să fie tranzacţionabile la bursă (vezi articol BURSA)
13 ianuarie 2011 "Majorarile salariale pot exista, in functie de scaderea CAS, pentru ca impozitarea muncii este anormal de ridicata in Romania. Noi, mediul de afaceri, am cerut in repetate reducerea contributiilor pla-tite de angajator pentru angajat", a declarat pentru gandul Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR). vezi articol TIME4NEWS
17 ianuarie 2011 – participarea dlui Cristian Parvan, secretar general, la dezbaterea, organizata de 10TV, privind evolutia pretului combustibililor
19 ianuarie 2011 – ora 18:00 – participarea dlui Cristian Parvan, secretar general, la dezbaterea, organizata de TMC, privind Codul Muncii
19 ianuarie 2011 – “Creşterea absorbţiei de fonduri europene. „Este necesară atragerea fondurilor europene, inclusiv prin externalizarea managementului acestor fonduri", subliniază preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru” . vezi articol in ADEVARUL.ro
19 ianuarie 2011 – Cum ar scoate antreprenorii economia din criză. Creşterea absorbţiei de fonduri europene. „Este necesară atragerea fondurilor europene, inclusiv prin externalizarea managementului acestor fonduri", subliniază preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru. Ieri, premierul Emil Boc a declarat că România are în etapa de implementare, pe toate programele europene, proiecte în valoare de 10 miliarde de euro ; Elena Dumitru, Dana Banzea, Florentina Cioacă Bălăceanu. vezi articol in ADEVARUL.ro
25 ianuarie 2011 – FINANCIARUL (…) Romania ocupa locul 7 in Uniunea Europeana (UE) la cresterea comenzilor noi pentru industrie din luna noiembrie a anului trecut, fata de aceeasi perioada din 2009. Avansul inregistrat a fost de 27,7%, in timp ce, la nivel comunitar, cresterea a fost de 18,9%. „Am trecut oarecum de la lohnul textil la cel industrial. Exista doi vectori de crestere: in industria auto, cu toate efectele care decurg, si prin Nokia. Noi nu facem foarte multa valoare adaugata”, a explicat, pentru „Financiarul”, Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR). Acesta a aratat ca industria depinde in continuare de altii si, cum celelalte economii europene au iesit din criza, avem si noi crestere. Daca economiile lor ar inregistra scaderi, am vedea si noi o noua contractie a comenzilor. „Si-au revenit ei, avem si noi crestere. Scad ei, la fel si noi”, a spus Parvan vezi articol FINANCIARUL.com
27 ianuarie 2011 – Statul ia la trântă companiile petroliere (…) Aflat între cele două tabere, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru, a remarcat că statul dă vina pe companiile petroliere, iar acestea dau vina pe stat pentru preţul carburanţilor.
Scumpiri peste măsură
"Cred că există exagerări din partea companiilor petroliere, dat fiind că accizele sunt sub nivelul european. O urmărire severă a evoluţiei preţurilor e necesară", ne-a spus şeful AOAR.
Potrivit lui, consumatorii au reacţionat la o scumpire dincolo de standardul de viaţă: "E un prim semnal că trebuie să fim atenţi încotro se duc preţurile, inclusiv pentru alimente" vezi articol EVENIMENTUL ZILEI
(…) Potrivit acestuia, până la demararea procesului, ministerele Muncii şi Finanţelor vor trebui să decidă care sunt categoriile sociale vulnerabile şi să gândească o schemă de protecţie socială. Însă oamenii de afaceri consideră că intervenţia FMI în politica de preţuri în domeniul energiei şi gazelor reprezintă o imixtiune în sectorul energetic din România, care va duce la anularea unor industrii precum chimia, metalurgia, îngrăşămintele, a declarat Cristian Pârvan, secretar general AOAR vezi articol EVENIMENTUL ZILEI
27 ianuarie 2011 – Preţul la poarta rafinăriilor este mai scump în România
Secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, ne-a declarat că autorităţile nu trebuiau să aştepte atât până să înceapă investigaţiile pe această piaţă controversată. "ANAF trebuia să înceapă mai demult investigaţiile, ar trebui să verifice cum arată costurile acestor companii, pentru a-şi da seama ce se întâmplă cu venitul acestora. Faţă de preţul majorat al carburanţilor nu se justifică – şi noi am spus-o încă de la începutul anului trecut. Este inacceptabil un asemenea preţ, cum este inacceptabilă şi scuza lor, cum că 51% din banii lor se duc la stat. Dacă ne uităm la preţurile de la porţile rafinăriilor constatăm lucruri uimitoare. Astfel, în Austria preţul unui litru de benzină la poarta rafinăriei este de 0,59 euro, pe când în România este de 0,64 euro. Când le-am arătat cifrele acestor companii au început să găsească fel de fel de scuze care nu justifică în niciun fel situaţia. Practic ei fac ce vor cu noi, pentru că nimeni nu le face nimic şi cum românul trebuie să circule, deci afacerile le merg foarte bine'', a declarat, pentru Curierul Naţional, Cristian Pârvan vezi articol CURIERUL NATIONAL
3 februarie 2011– Scepticism în privinţa stimulentelor pentru tinerii afacerişti Ajutorul oferit de Guvern tinerilor care vor să înceapă o afacere va avea un efect limitat, din cauza condiţiilor economice din ţară. Iată ce spune la RFI secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan. Programul anunţat miercuri de premier presupune un ajutor de până la zece mii de euro pentru tinerii sub 35 de ani, care au un plan de afaceri eligibil vezi articol RADIO FRANCE INTERNATIONAL
7 februarie 2011 – Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri (AOAR), spune ca firmele mici trebuie sa aiba posibilitatea de a-si tine singure contabilitatea, fara sa apeleze la contabili.
"Noi am propus reprezentantilor Ministerului Finantelor sa prevada acest lucru expres in Legea Contabilitatii. In conditiile unei afaceri foarte mici, cu resurse limitate, este normal sa ajutam acesti oameni sa aiba costuri cat mai reduse", a declarat Parvan, pentru DailyBusiness.ro. Prevederile ar urma sa fie aplicate unui numar de aproximativ 400.000 de firme. (vezi articol DAILY BUSINESS)
7 februarie 2011 – are loc reuniunea Consiliului Director
7 februarie 2011 – PROIECT LEGISLATIV:Statul, obligat să-şi renegocieze participaţiile minoritare în domeniul resurselor minerale
(…) Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), susţine în schimb că o mare problemă pentru consolidarea participaţiei staului ar fi lipsa banilor. "Cu ce să începi negocierile pentru achiziţia de acţiuni, cu bani din deficit?", întreabă, retoric, Pârvan.
Reprezentantul AOAR mai crede că propunerea legislativă este "tardivă" şi că aceasta contravine normelor UE în privinţa circulaţiei capitalului îndeosebi când vine vorba de exploatarea resurselor minerale doar prin forme asociative cu statul (vezi articol BURSA)
7 februarie 2011 – 1.100 de tineri pot lua câte 10.000 de euro să intre în business Oamenii de afaceri spun că tinerii nu sunt pregătiţi să intre în business
Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, este de părere că în universităţi nu se formează spiritul antreprenorial, aşa încât cei care vor depune proiecte pentru obţinerea finanţării nu sunt pregătiţi pentru a începe o afacere.
Cristian Pârvan ne-a declarat: "Sprijinirea tinerilor este o măsură bună, însă tinerii ar trebui mai întâi să urmeze cursuri de antreprenoriat şi după aceea să primească bani pe care să îi administreze. AOAR desfăşoară, în prezent, cursuri de antreprenoriat". Domnia sa nu crede că programul guvernului va ajuta economia să crească (vezi articol BURSA)
8 februarie 2011 – CONFERINTA DE PRESA – POZITIA ASOCIATIEI OAMENILOR DE AFACERI DIN ROMANIA privind VIITORUL ACORD AL ROMANIEI CU FMI (vezi articole aparute in presa; FOTO eveniment)
9 februarie 2011– participarea dlui Cristian Parvan, secretar general, evenimentul organizat de BNR, unde prezinta “IMM-urile motor de crestere economica. Ce model economic mai poate avea Romania?”
9 februarie 2011 – Însă oamenii de afaceri consideră că intervenţia FMI în politica de preţuri în domeniul energiei şi gazelor reprezintă o imixtiune în sectorul energetic din România, care va duce la anularea unor industrii precum chimia, metalurgia, îngrăşămintele, a declarat Cristian Pârvan, secretar general AOAR (vezi articol EVENIMENTUL ZILEI)
9 februarie 2011 – Totodata, Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), a spus ca in prezent exista o propunere de realizare a unui registru oficial al arieratelor, pe baza caruia bancile sa poata acorda mai usor finantari pentru acoperirarea acestor datorii.
Insa, a pus Parvan, acest registru nu este creat deoarece de multe ori nu se stie cum au fost facute cheltuielile statului iar unele dintre lucrarile publice este posibil sa fi fost angajate fara sa fi existat finantare (vezi articol DAILY BUSINESS)
9 februarie 2011 – “Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), a reluat această idee potrivit căreia, în cultura populară, cine face bani, e ceva care nu e în regulă cu el. Din acest punct de vedere, ne apropiem de percepţia publică din Franţa unde se acceptă mai uşor că face avere un fotbalist decât că face avere un om de afaceri.” vezi articol CURIERUL NATIONAL
9 februarie 2011– AOAR: Implicarea FMI pe piaţa energiei – o imixtiune
Reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) consideră implicarea FMI pe piaţa energiei o imixtiune, precizând că România are un grad de deschidere suficient al acestui sector. Cristian Pârvan, secretarul general al AOAR, a declarat, ieri, într-o conferinţă: "Potrivit ANRE, România are un grad de deschidere a pieţei energiei suficient. Nu înţelegem cerinţele FMI, nu rezolvă problemele de pe piaţa de profil din România. Mai mult, pe piaţa gazelor, România nu are niciun angajament pentru a se alinia la Uniunea Europeană. Nu vedem de ce preocupă pe FMI liberalizarea pieţei energiei. Este o imixtiune pe care nu o înţelegem. Dacă FMI nu a făcut eforturi pentru a scoate economia din recesiune, măcar să nu încerce să o bage şi mai mult în recesiune".
El a arătat că liberalizarea pieţei energiei nu va face decât să anuleze total competitivitatea firmelor româneşti din domeniu (vezi articol BURSA)
9 februarie 2011 – RFI Noul acord cu FMI ar trebui să aducă şi măsuri de relansare economică. Economia românească s-a stabilizat la nivel macroeconomic, conform oficialilor guvernamentali şi cei ai Fondului Monetar Internaţional (FMI). Reprezentanţii mediului de afaceri afirmă că există încă o serie de riscuri care planează asupra companiilor româneşti.
Noul acord cu FMI ar trebui să aducă şi măsuri de relansare economică şi de îmbunătăţire a mediului de afeceri. Printre ele se număra scăderea arieratelor, debirocratizarea sistemului administrativ, un proces atent şi gradual de liberalizare a preţului gazelor şi energiei electrice şi abordarea cu precauţie a temei privind companiile de stat.
INVITAŢI: Cristian Pârvan, director executiv Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florea Pârvu, vicepreşedinte CNIPMMR (vezi articol RADIO FRANCE INTERNATIONAL)
9 februarie 2011 – RFI – „AOAR acuză FMI de imixtiune Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România critică „imixtiunea” Fondului Monetar Internaţional în problema liberalizării preţului la gaze şi avertizează asupra consecinţelor grave ale acestei măsuri. Reacţia vine după ce FMI a cerut Guvernului ca din 2011 să liberalizeze preţurile la gaze şi energie mai întâi pentru companii. pentru populaţie, liberalizarea preţurilor trebuie făcută până în 2015.
În cadrul emisiunii Profit sau pierdere la RFI, secretarul general al AOAR, Cristian Pârvan, spune că nu ar exista în momentul de faţă niciun fel de motive raţionale pentru majorarea preţurilor la gaze.
"În primul rând nu găsim justificarea, odată ce Romgazul are profitul pe care îl are, Petrom-ul are profitul pe care îl are – cei doi producători mari de gaze. Nu există nicio justificare a creşterii administrative, pentru că asta este o creştere administrativă.
Liberalizare preţuri gaze
Cristian Pârvan,
În al doilea rând, nu ştim cum se stabileşte nivelul având în vedere că nu există un preţ european al gazelor. Asta este o minciună publică într-un mod condamnabil, din punctul nostru de vedere, ei ştiind clar că nu există nicio obligaţie în domeniul ăsta."
Vă reamintim, FMI a cerut Guvernului ca, începând din acest an, să liberalizeze preţurile la gaze şi energie mai întâi pentru companii, urmând ca până în 2015, preţurile să fie liberalizate şi pentru populaţie, mai puţin pentru categoriile vulnerabile (vezi articol RADIO FRANCE INTERNATIONAL)
9 februarie 2011 – Interviurile Europa FM cu Cristian Pârvan – Secretarul general al asociaţiei oamenilor de afaceri din România, Cristian Pârvan a fost astăzi în studioul Europa FM alături de profesorul Daniel Barbu pentru a vorbi, ca şi în zilele trecute despre problemele economice ale ţării.
Cristian Pârvan consideră implicarea Fondului Monetar Internaţional (FMI) pe piaţa energiei o imixtiune, precizând că România are un grad de deschidere suficient al acestui sector (vezi articol EUROPA FM)
10 februarie 2011 – "După ce am fost o ţară de angajaţi până în 1989 nu avem de unde să avem antreprenori cu şcoală", a declarat, la rândul său, Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) (vezi articol in CURIERUL NATIONAL)
10 februarie 2011 – România, înainte şi după ultimul acord cu FMI
(…)Şomaj şi datorii galopante
Oamenii de afaceri au declarat explicit că acordul cu FMI nu a făcut bine mediului de business. În loc de "centură de siguranţă", acesta a fost o găleată din care s-a consumat anarhic pentru pensii şi salarii, consideră Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) vezi articol in EVENIMENTUL ZILEI)
10 februarie 2011– (…) In ceea ce priveste exporturile, in anul 2010 acestea au fost mai mari decat in 2009, printre altele, in cazul materiilor prime si materialelor (+1%), produselor chimice si conexe (0,7%) si produselor alimentare (0,3%). „Grupele care au avut cresteri in anul 2010 comparativ cu 2009 ne arata ca exportam mai multe produse fara valoare complexa”, a declarat Cristian Parvan, secretar general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR). vezi articol FINANCIARUL.com
10 februarie 2011 – Revista presei România, înainte şi după ultimul acord cu Fondul Monetar. Impozite mai mari, venituri mai mici pentru români şi mai mulţi şomeri, după doi ani de credit de la FMI. Mai săraci şi mai impozitaţi, cu venituri mai mici şi cu un trai mai scump. Aşa arată situaţia românilor după aproape doi ani de acord cu instituţiile financiare externe, în care principalul actor şi finanţator a fost Fondul Monetar Internaţional (FMI). Prezentat românilor la început ca o sperietoare şi apoi, pe măsură ce ne adânceam în criză, ca o centură de siguranţă, acordul cu FMI a pus ordine în finanţele publice din România, din perspectiva Fondului, însă, din perspectiva oamenilor, i-a sărăcit şi pe ei, şi pe angajatorii lor. Oamenii de afaceri au declarat explicit că acordul cu FMI nu a făcut bine mediului de business. În loc de "centură de siguranţă", acesta a fost o găleată din care s-a consumat anarhic pentru pensii şi salarii, consideră Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) vezi articol BURSA
14 februarie 2011 – Oamenii de afaceri spun ca, dincolo de discursurile politicianiste, de ''centura de siguranta'' oferita de Fondul Monetar International (FMI), guvernantii trebuie sa vina cu masuri concrete de stimulare economica, daca vor ca Romania sa depaseasca recesiunea.
O sinteza a propunerilor anti-criza facute de organizatii ca Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Uniunea Generala a Industriasilor din Romania (UGIR 1903), Confederatia Patronala din Industrie, Agricultura, Constructii si Servicii din Romania (CONPIROM), Asociatia Nationala a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR) are in prim plan trei directii majore: reforma in administratie, regandirea cheltuielilor publice si ''eliberarea'' contribuabilului din chingile birocratiei.
Oamenii de afaceri spun ca masurile pot fi puse in aplicare imediat, chiar si prin ordonante de urgenta, ''fraiele'' preferate de premierul Boc. (vezi articol DAILY BUSINESS)
16 februarie 2011 – participarea membrilor AOAR la evenimentul de lansare oficiala a revistei Economistul. La eveniment au fost prezenti manageri, cercetatori, academicieni, cadre didactice universitare, politicieni, ziaristi
16 februarie 2011– participarea dlui Cristian Parvan, secretarul general, la evenimentul organizat de Asociatia Registrul Roman de Lobby cu ocazia lansarii oficiale a asociatiei.
17 februarie 2011 – Presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri, Florin Pogonaru: Sa nu promovam privatizari de dragul privatizarilor. Exista o birocratie excesiva a impozitarii (vezi articol HOTNEWS.RO)
17 februarie 2011 – COMUNICAT DE PRESĂ – Workshop pentru antreprenori și manageri București 23-24 februarie 2011 “Gândește profitabil! Noi provocări și oportunități pentru mediul de afaceri actual”
18 februarie 2011 – Isi revine economia? Afla sentimentul oamenilor de afaceri
Florin Pogonaru (foto), presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), a declarat ca semnale pozitive au existat anul trecut doar in randul companiilor care desfasoara activitati de export Aceasta crestere timida a PIB in ultimul trimestru nu s-a tradus si in randul companiilor axate doar pe piata interna. In schimb, in cazul companiilor care exporta putem vorbi de un optimism constant. De asemenea, din partea analistilor straini apar rapoarte favorabile privind Romania, fapt ce ar putea induce un sentiment de incredere mai pronuntat pentru investitii pe plan local, explica Pogonaru, pentru Wall-Street.ro (vezi articol NEWSCHANNEL)
23-24 februarie 2011 – participarea AOAR, alaturi ACCA si CECCAR, la cea de-a doua editie a Conferintei Internationale a CFOs “BANII VORBESC", eveniment organizat de Forum Invest. CFOs International Conferenceeste o platforma de networking si training pentru directori financiari, experti, consultanti, avocati, oficiali din Ministerul de Finante, oficiali ai Bancii Nationale, economisti sefi ai bancilor comerciale, presedinti ai organismelor de reglementare, reprezentanti ai structurilor asociative, sefi ai trezoreriilor, media.
1 martie 2011 – Noua legislatie, in opinia omului de afaceri Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), va avea efecte mai ales in mediul de stat, decat in cel privat. "La privat oricum se platea in functie de performanta. La stat, insa, sunt prea multi care taie frunza la caini, protejati de contracte colective, de grile salariale nefundamentate economic ", spune Parvan. (vezi articol DAILY BUSINESS)
1 martie 2011 – Proiectul de modificare a Codului Muncii este in opinia reprezentantilor oamenilor de afaceri un prim pas spre flexibilizarea pietei muncii si favorizarea conditiilor pentru crearea de noi locuri de munca. Nu este cea mai fericita forma pentru ca din pacate nu a fost luata in calcul si securizarea locurilor de munca, care trebuie sa fie in oglinda cu flexibilizarea pietei muncii. Este nevoie de sustinerea de catre stat a angajatilor intre doua locuri de munca, pe o perioada de 2-3-4 luni, nu pe unul sau doi ani", a declarat Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR). (vezi articol PRO Tv)
1 martie 2011 – AOAR: Proiectul Codului Muncii, un pas spre flexibilizarea pietei (vezi articol eZIARE.COM)
4 martie 2011 – Modificarea Codului Fiscal, bucuria firmelor de consultanta Schimbarile dese ale fiscalitatii dau peste cap activitatea de planificare si previzionare pe termen lung sau mediu a companiilor, generand totodata costuri suplimentare cu consultanta, dupa cum a declarat Cristian Pirvan (foto), secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), pentru Dailybusiness.ro. vezi articol DAILY BUSINESS, DISCARD.ro
5 martie 2011 – Presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri, Florin Pogonaru: Inainte de semnarea oricarui nou acord cu FMI, ar trebui lamurit modul in care se produce circulatia banilor intre rezerva BNR si bugetul public (vezi articol HOTNEWS.ro)
7 martie 2011 Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), ne-a declarat că susţine proiectul Ministerului Finanţelor, însă nu crede că va avea succes. Domnia sa este de părere că proiectul prevede condiţii similiare cu obţinerea unui credit bancar, ceea ce nu va ajuta firmele să îşi achite datoriile. Cristian Pârvan ne-a precizat că au existat propuneri potrivit cărora sumele de bani din conturile firmelor să fie folosite ca şi colateral, însă în opinia sa, dacă firmele au bani în cont, atunci îşi pot achita datoriile.
Secretarul general al AOAR este de părere că proiectul reprezintă o idee bună, dar are multe restricţii. Domnia sa ne-a declarat: "Dacă se salvează 1.000 de firme înseamnă ceva, dar nu va avea un impact semnificativ asupra economiei". (vezi articol BURSA)
8 martie 2011 – Evazioniştii fac concurenţă neloială (…) Mai mult, reprezentantul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) susţine că aceste controale vor restrânge pentru un timp evaziunea care perturbă activitatea întreprinzătorilor. ''Nu cred că vor încasa prea mulţi bani la buget din aceste descinderi, pentru că banii din vânzarea produselor sechestrate nu va fi semnificativă. Aceste razii aduc însă un beneficiu întreprinzătorilor pentru că vor restrânge pentru un timp evaziunea. Cei care fură statul sunt un concurent neloial întreprinzătorilor care le-a cauzat multe probleme. În plus, ei ar trebui să controleze domeniile care într-adevăr întreţin evaziunea, şi anume petrolul, cerealele, tutunul, sectorul de legume şi fructe'', a declarat, pentru Curierul Naţional, Cristian Pârvan, secretarul general al AOAR. (vezi articol CURIERUL NATIONAL)
8 martie 2011 – (…) Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri (AOAR), care spune ca motorul cresterii economice a Romaniei este dat de exporturile pe pietele UE. „Datorita apartenentei Romaniei la UE, orice criza ne loveste mult mai dramatic. De aceea, o noua criza ar fi un dezastru pentru noi. Exista un principiu de domino care ar antrena toate tarile UE, de aceea orice criza este automat adusa in sistemul financiar romanesc. Iar daca Anglia anunta ca are probleme, ce sa mai spunem de economiile mai slabe din Europa”, este de parere Florin Pogonaru. Intr-adevar, daca si la finalul acestei luni Romania va avea o crestere economica, chiar minuscula, de 0,1%, din punct de vedere tehnic iesim din recesiune. Din criza insa vom iesi cand va iesi Europa. Iar cum economia actuala este una globalizata, Europa, la randul ei, va iesi din criza cand ies Statele Unite. (vezi articol FINANCIARUL.COM)
8 martie 2011 – “Mai mult, reprezentantul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) susţine că aceste controale vor restrânge pentru un timp evaziunea care perturbă activitatea întreprinzătorilor. ''Nu cred că vor încasa prea mulţi bani la buget din aceste descinderi, pentru că banii din vânzarea produselor sechestrate nu va fi semnificativă. Aceste razii aduc însă un beneficiu întreprinzătorilor pentru că vor restrânge pentru un timp evaziunea. Cei care fură statul sunt un concurent neloial întreprinzătorilor care le-a cauzat multe probleme. În plus, ei ar trebui să controleze domeniile care într-adevăr întreţin evaziunea, şi anume petrolul, cerealele, tutunul, sectorul de legume şi fructe'', a declarat, pentru Curierul Naţional, Cristian Pârvan, secretarul general al AOAR. (vezi articol CURIERUL NATIONAL)
9 martie 2011 – AOAR: Decizia de a lăsa Registrul Comerţului la Ministerul Justiţiei este una firească şi benefică
(vezi articol FINANCIARUL.com)
9 martie 2011– Potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica (INS), majorarea cifrei de afaceri din ianuarie a fost sustinuta de industria prelucratoare, care a crescut cu 27,4%. In aceeasi perioada, industria extractiva a scazut cu 3,2%. „Datele statistice actuale vin sa confirme faptul ca investitiile care au modernizat, in ultimii doi ani, unitatile de prelucrare incep sa-si arate eficienta si justetea, tocmai prin acest avans luat de industria prelucratoare, care, in 2008, s-a prabusit pur si simplu. Acum ea este motorul intregii economii. Din pacate insa, exportul este cel preponderent in cresterea cifrei de afaceri si nu piata interna, ceea ce ne face vulnerabili in fata contractiilor externe”, a precizat, pentru „Fin.ro”, Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR). (vezi articol FINANCIARUL.com)
10 martie 2011 – Noul Cod al muncii este unul minimal, iar flexibilizarea nu va scoate la suprafaţă forţa de muncă, lucru care ar putea fi făcut prin fiscalitate, a declarat secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, la o dezbatere organizată de GDS.
Cristian Pârvan a afirmat, la dezbaterea Grupului de Dialog Social (GDS), că s-a făcut prea puţin prin modificările aduse Codului muncii, precizând că multe ţări din Europa au luat măsuri mult mai ambiţioase, conform Mediafax.
"Nu credem că această flexibilizare va scoate la suprafaţă forţa de muncă. Ea ar putea fi scoasă prin fiscalitate. E necesară găsirea de soluţii pentru a reduce
fiscalitatea pe forţa de muncă", a declarat Pârvan.
În opinia sa, din Codul muncii lipseşte un concept european care separă cetăţenii care vor să muncească de cei care nu vor. "Dacă ne uităm pe date, 90 la sută dintre angajaţi sunt fără calificare sau cu calificare redusă. Trebuie să terminăm cu asta, pentru că nu poţi plăti salarii mari pentru locuri de muncă cu calificare redusă. În felul acesta nu vom avea o clasă de mijloc. Acest Cod este minimal", a spus secretarul general al AOAR. (vezi articol ROMANIA LIBERA)
10 martie 2011– la invitatia Guvernului Romaniei, Departamentul pentru Afaceri Europene, dl. Florin Pogonaru, Presedinte, participa la Conferinta nationala Strategia Europa 2020. “Strategia Europa 2020 constituie platform pentru definirea si aplicarea politicilor de dezvoltare economica a Uniunii Europene in actualul deceniu, avand ca prioritati realizarea unei economii inteligente, durabile si favorizarea incluziunii, cu niveluri ridicate de ocupare a fortei de munca, de productivitate si de coeziune sociala”
10 martie 2011 – Pe de altă parte, oamenii de afaceri spun că sunt nemulţumiţi de noul Cod al Muncii pe motiv că este "minimal" şi susţin că ar fi trebuit să se meargă mai departe cu unele prevederi, după cum a declarat Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri (AOAR). El susţine că modificările aduse nu vor scoate la suprafaţă munca la negru şi nici nu vor încuraja crearea de locuri de muncă. "Reducerea fiscalităţii pe forţa de muncă creează locuri de muncă" , a spus Pârvan. (vezi articol GANDUL.info)
11 martie 2011 – Cresc ofertele de muncă. ANOFM anunţă peste 8.000 de posturi. În total, sunt disponibile 8.039 de posturi în toată ţara, majoritatea pentru persoanele cu studii studii medii şi profesionale, precum şi pentru lucrătorii necalificaţi – 7.515 locuri de muncă. Oferta pentru cei cu studii superioare nu cuprinde decât 524 de posturi. De altfel, situaţia a fost criticată recent de reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). "Dacă nu facem ceva cu formarea profesională vom avea 90% locuri de muncă cu calificare redusă", a declarat joi Cristian Pârvan, secretarul general al AOAR, la o dezbatere pe tema noului Cod al Muncii. (vezi articol GANDUL.info)
11 martie 2011– Cristian Pârvan secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), ne-a declarat: "Plata TVA la încasare şi nu la facturare este un vis al mediului de afaceri, mai ales în perioada aceasta dificilă. Însă propunerea Finanţelor favorizează numai acei constructori care vor duce la îndeplinire programul de dezvoltare al ministrului Dezvoltării, Elena Udrea. Aşa ceva este inacceptabil. Ce impact socio-economic are programul doamnei Udrea? Cum vor fi aleşi acei 10.000 km de drumuri? Nu se ştie. Totul pare un proiect pre- electoral". (vezi articol BURSA)
15 martie 2011 – Dezbatere organizata de Adevarul Holding. Tema; Codul Muncii. Cristian Parvan, secretar general Asociatia Oamenilor de Afaceri Romani (AOAR):
– Codul Muncii nu va reusi sa faca nimic din ce s-a clamat aici.
– Problema este ca nu se creaza un model economic care sa duca la aparitia locurilor de munca. Europa se teme de deficitul fortei de munca, calificate. Cei calificati vor pleca din Romania, in conditiile actuale. Codul nu rezolva nimic. (…)
George Butunoiu, specialist in recrutare pentru pozitii de varf:
– Va garantez ca jumatate din forta de munca la negru o sa dispara la putin timp dupa ce primele 10 persoane vor fi condamnate si inchise pentru ca au folosit oameni fara forme legale.(vezi articol ADEVARUL.ro)
15 martie 2011 – La randul sau, Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), apreciaza ca, daca "se misca suficient de repede", unele firme romanesti ar putea participa la reconstructia Japoniei.
El a spus ca aceste firme ar putea avea astfel de castigat si ca in Romania exista specialisti in retele electrice care ar putea ajuta la reconstructia tarii asiatice. (vezi articol DAILY BUSINESS)
16 martie 20011– ora 16:00 – participarea dlui Cristian Parvan, secretar geneneral, la dezbaterea, realizata de The Money Chanel, privind Codul Muncii
17 martie 2011 – (…) Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), considera ca avansul noilor afaceri din agricultura poate fi legat de scaderea preturilor terenurilor agricole si cresterea preturilor produselor agro-alimentare din comertul urban. (…). In ceea ce priveste constructiile, Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), crede ca aveam de-a face cu firme deschise de meseriasi in amenajari interioare, instalatii si cei care se ocupa cu izolarea termica a cladirilor. (vezi articol DAILY BUSINESS)
17 martie 2011– interviu referitor la proiectul de lege privind reesalonarea datoriilor firmelor si persoanelor fizice, acordat, de dl. Cristian Parvan, secretar general, postului TV B1. Potrivit proiectului OUG, firmele si persoanele fizice vor putea sa isi reesaloneze datoriile catre stat pe o perioada de maximum cinci ani.
20 martie 2011 – Dacă efectele imediate ale adoptării noului Cod, prin asumarea Guvernului, în mediu privat sunt de mică amploare, situaţia ar putea fi cu totul alta în cazul bugetarilor, după cum susţine secretarul general al AOAR. "Se pare că Guvernul şi-a dat în sfârşit seama cât de greu este să restructurezi forţa de muncă în România, după vechiul Cod, iar la cât de mult trebuie restructurat aparatul bugetar…. există, de exemplu, o prevedere conform căreia nu se mai acordă salarii compensatorii", ne-a declarat el.
Pârvan a adăugat că în ceea ce priveşte faptul că Executivul a preluat, în mare parte, propunerile Consiliului Investitorilor Străini şi ale Camerei de Comerţ Româno-Americane, acest lucru nu se datorează presiunii patronilor străini, ci "inabilităţii Guvernului de a face singur modificările necesare, respectiv a funcţionarilor incompetenţi şi leneşi cărora le-a fost mai uşor să preia propuneri decât să le facă ei şi să le şi estimeze impactul". (vezi articol GANDUL.info)
20 martie 2011 – "Mediul privat nu poate să facă angajări pur şi simplu. Este nevoie mai întâi de reluarea creşterii economice. În ciuda declaraţiilor liderilor sindicali, nu vor exista concedieri datorită noului Cod al Muncii", a declarat pentru gândul Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Noul Cod ar putea însă, în momentul reluării creşterii economice, să amplifice angajările, mai ales prin modificările aduse contractelor de muncă pe o perioadă determinată”. (vezi GANDUL.info)
21 martie 2011 – Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România consideră că ordonanţa privind eşalonarea obligaţiilor fiscale este un pas mic dar binevenit în direcţia diminuării presiunii financiare asupra firmelor. (vezi articol RFI)
21 martie 2011 – COMUNICAT DE PRESA – AOAR a sustinut ferm utilitatea aprobarii si punerii in aplicare a Legii Parteneriatului Public Privat
22 martie 2011 – Reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri (AOAR) consideră că, deşi aparent se respectă principiul transparenţei, de eşalonare putând beneficia com-paniile care se încadrează în con-diţiile impuse, garanţia reală care trebuie constituită (între 10% şi 40% din valoarea sumei eşalo-nate) ridică unele semne de întrebare. „În discuţiile pe care le-am avut la Ministerul Finanţelor am ridicat tocmai această problemă a garanţiei care trebuie constituită. A rămas neclar aspectul pe care l-am semnalat: din proiect rezultă că dacă suma eşalonată este mai mare, atunci garanţia reală constituită urca spre 40%, ceea ce împovărează şi mai mult agentul economic. Însă, în ansamblu, măsura luată este una bună pentru firmele care în perioada aceasta de criză se confruntă cu dificultăţi economice", a declarat Cristan Pârvan, secretar general AOAR. (vezi articol ROMANIA LIBERA)
30 martie 2011 – Opinie de Florin Pogonaru, AOAR: Ce au de învăţat oamenii de afaceri de la politicieni (vezi articol ZIARUL FNANCIAR)
4 aprilie 2011 – AOAR: Noul Cod al Muncii nu va genera mai multe locuri de muncă (vezi articol BURSA)
4 aprilie 2011– Noul Cod al Muncii, care a fost publicat la finalul săptămânii trecute în Monitorul Oficial, nu va genera mai multe locuri de muncă, ne-a declarat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Domnia sa consideră că numărul locurilor de muncă va creşte în momentul în care va fi micşorată fiscalitatea pe forţa de muncă şi vor fi reduse procedurile administrative: "Avem cel mai mic număr de locuri de muncă din ultimii 50 de ani".
Noul Cod al Muncii este binevenit pentru oamenii de afaceri, care l-au susţinut de la început, după cum ne-a spus Cristian Pârvan. Domnia sa a adăugat, însă, că documentul este incomplet: "Am susţinut de la început Codul Muncii şi am considerat că este foarte bun, dar s-a oprit la jumătate, am fi vrut mai mult. Ar fi trebuit ca statul să separe mai ferm apele dintre cei care vor să muncească, sub orice formă, cu orice salariu şi în orice condiţii, şi cei care preferă să stea acasă". Astfel, prin noul cod în domeniu sau sub o altă formă reglementată, statul ar trebui să asigure mai multe condiţii persoanelor angajate pe perioadă determinată şi să ia mai multe măsuri pentru a sprijini, ulterior, aceşti angajaţi, opinează domnul Pârvan, considerând că ar trebui încurajată munca pe termen determinat: "Am ajuns într-un punct în care economia noastră nu mai poate oferi majorităţii locuri de muncă pe perioadă nedeterminată". (vezi articol BURSA)
4 aprilie 2011 – "Orice ţară dezvoltată este legată strict de consumul de metal. În România creşte preţul la oţelul beton, unde cererea nu este deloc mare", ne-a declarat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). (vezi articol JURNALUL)
5 aprilie 2011 – Oamenii de afaceri cred că ţintele macroeconomice pe care şi le-a asumat Guvernul în Scrisoarea de intenţie către FMI sunt realizabile, dar nu în orice condiţii. Cristian Pîrvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), ne-a explicat: "Ţintele nu sunt nerealiste. O creştere economică de 1,5% în 2011 şi de 4% în 2012 este posibilă datorită creşterii producţiei industriale. Creşterea constantă a industriei din ultimele luni este un semn bun şi arată că s-a reluat creşterea economică în zona europeană, unde noi exportăm multe produse industriale. Cât despre consumul intern, cred că este posibil să contribuie la creşterea economică dacă vor fi majorate inves-tiţiile publice şi dacă vor fi atrase mai multe inves-tiţii private".
Domnia sa a subliniat că Guvernul nu precizează explicit în scrisoare ce program major de privatizări sau parteneriate public-private are. Astfel, nu este clar în ce condiţii va creşte consumul intern. De asemenea, nu este clar care vor fi măsurile de creştere a gradului de absorbţie a fondurilor europene. (A.T.) (vezi articol BURSA)
14 aprilie 2011 – Decizia luata de Guvern a fost salutata de reprezentantii oamenilor de afaceri. Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri (AOAR), a declarat ca este normal ca firmele mici sa aiba posibilitatea de a-si tine singure contabilitatea, fara sa apeleze la contabili.
"In conditiile unei afaceri foarte mici, cu resurse limitate, este normal sa ajutam acesti oameni sa aiba costuri cat mai reduse", a spus Parvan, pentru DailyBusiness.ro. "La 35.000 euro, contabilitatea reprezinta un exercitiu destul de simplu. In prezent, cele mai ieftine servicii contabile costa in jur de 50 euro lunar", a adaugat reprezentantul AOAR.(vezi articol DAILY BUSINESS)
19 aprilie 2011 – Secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) spune la RFI că Ministerul Transporturilor face paşi înainte prin acest nou set de reguli.
Problema este însă că multe dintre vechile contracte vor crea în continuare probleme şi ar trebui renegociate sau reziliate.
AOAR cere aşadar autorităţilor să prezinte transparent şi cel puţin trimestrial stadiul de realizare a diferitelor proiecte de infrastructură, în special rutieră şi feroviară, finanţate din fonduri europene, de la buget şi de diverse organisme bancare internaţionale. (vezi articol RFI)
20 aprilie 2011– CRISTIAN PÂRVAN, AOAR Statul nu a răspuns la propunerea de înfiinţare a unui fond de investiţii strategic
Cristian Pârvan ne-a declarat, recent, într-un interviu, că, întrucât reprezentanţii companiilor au resurse limitate din care să investească, AOAR a propus înfiinţarea unui fond de investiţii strategic, prin emiterea titlurilor de stat pe 10-15 ani numai către populaţie, care să fie tranzacţionabile la bursă. "Din acest fond, pe care îl estimăm la 5 miliarde euro, pentru că populaţia are cam 15-20 miliarde euro economii în bănci, vom dispune de capitalul necesar a fi investit", ne-a mai spus secretarul general al AOAR.
Măsurile anticriză adoptate de Guvern sunt susţinute de oamenii de afaceri care, însă, consideră că forma, metodele şi desfăşurarea în timp puteau fi altele. (vezi articol BURSA)
21 aprilie 2011– Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), a comentat, pentru ziarul BURSA, opţiunile tinerilor: "Cred că domeniile preferate de activitate au legătură cu locurile de muncă ce trebuie create şi intensitatea investiţională. Service-urile auto au ceva viitor având în vedere că nu se mai cumpără atât de multe maşini noi ca în 2008, iar oamenii le repară pe cele vechi. Contextual, şi afacerea cu restaurante şi cea cu lucrările de construcţii pot fi de succes dacă ştii cui te adresezi. Pentru construcţii mai merg micile lucrări de reparaţii, consolidări, modernizări la preţuri decente. La restaurante trebuie să ai o clientelă bine definită în contextul economic actual ca să rezişti în următorii ani. Am văzut că se preferă şi comerţul cu amănuntul şi activităţi de coafură şi înfrumuseţare, dar mă bucur să văd că tinerii au înţeles să facă şi producţie". (vezi articol BURSA)
21 aprilie 2011 – Oamenii de afaceri susţin adoptarea euro în 2015 şi cer măsuri dure pentru a ne încadra în condiţiile de la Maastricht. Politicienii încearcă să evite asumarea responsabilităţii unui management corect trecând de la un discurs public entuziast privind aderarea la zona euro la promovarea temei "euro sperietoarea", consideră conducerea AOAR, care insistă pe nevoia unui program naţional pentru adoptarea euro în 2015.
24 aprilie 2011 – dl. Cristian Parvan, secretar general, participa la dezbaterea privind adoptarea euro; situatia economica, in general, organizata de The Money Chanel TV
4 mai 2011 – participarea dlui Cristian Parvan, la dezbaterea organizata de TVRM privind acordul cu FMI, situatia economica a Romaniei
5 mai 2011 – participarea dlui Cristian Parvan, secretar general, la dezbaterea organizata de postul T V B1. Principalele teme de discutie au fost: cresterea economica; sustenabilitate, import – export
6 mai 2011 – CRISTIAN PÂRVAN: Brokerii şi jurnaliştii au rărit rândurile sudorilor şi strungarilor Anumite meserii, cum ar fi cea de strungar, de electrician sau de sudor, nu mai prezintă interes pentru oameni, ne-a declarat Cris-tian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Omenilor de Afaceri din România (AOAR). Domnia sa ne-a spus că, la polul opus, se află alte ocupaţii, cum ar fi cele de broker, jurnalist sau artist, care au devenit tot mai atractive pentru cei ce caută o specializare. În majoritatea dintre aceste domenii apare, astfel, inflaţia de personal calificat, în acelaşi timp în care celelalte sectoare suferă din cauza lipsei de meseriaşi. (articol complet in BURSA)
10 mai 2011 – Managerii pentru companiile de stat pot fi recrutaţi atât din exterior, cât şi din ţară. În general, remunerarea acestora se face în funcţie de cifra de afaceri a companiei. Există şi alte elemente care se iau în calcul, dar în mare, pentru marile companii, pentru fiecare 10 milioane de euro din cifra de afaceri se are în vedere un salariu de 1.000 de euro. De exemplu, dacă o compnaie are cifră de afaceri de 50 milioane euro, un salariu fix poate fi de 5.000 euro lunar, însă sunt diferenţe în funcţie de situaţie", a precizat George Butunoiu.
(…) Reprezentanţii organizaţiilor oamenilor de afaceri apreciază că privatizarea rapidă a unor monopoluri ale statului din domeniul energetic, cum sunt Transgaz, Transelectrica sau Romgaz, ar fi „inoportună, neadecvată şi dezavantajoasă economic pentru România. Secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) consideră că „România nu este capabilă, nu are instituţii suficient de puternice şi profesioniste, care să monitorizeze, să blocheze sau contracareze acţiunile agresive de maximizare a profiturilor în detrimentul investiţiilor pe termen lung sau a asigurării unui mediu competitiv autentic care să nu compromită până la falimentare producătorii români de bunuri, atâţia câţi au mai rămas în activitate". În schimb, selectarea unor manageri competenţi prin firme internaţionale este considerată binevenită. (vezi articol ROMANIA LIBERA)
11 mai 2011, ora 17 – postul TV N24 il invita pe dl. Cristian Parvan la o dezbatere privind economIa romaneasca
16 mai 2011 – invitat de REALITATEA TV, dl. Cristian Parvan, participa la dezbaterea privind situatia economica din Romania
19 mai 2011 – Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România: Există o problemă a armonizării legislaţiei fiscale cu legislaţia muncii (articol complet ZIARUL FINANCIAR)
24-25 mai 2011 – are loc workshop-ul organizat de AOAR , in cadrul proiectului finantat din fonduri europene, la Sinaia. Dl. Cristian Parvan prezinta “Fii antreprenor. Intre Dorinta Vointa Cunoastere si SUCCES”
31 mai 2011 – Cristian Pârvan, AOAR: Relansarea economică necesită noi locuri de muncă (vezi articol BURSA)
31 mai 2011 – Cristian Pârvan, secretar general AOAR:
„Din ce s-a văzut până acum, statul nu prea are disponibilitate să se ocupe de Oltchim. Este evident că Oltchim este o companie valoroasă. Problema care s-a pus şi este actuală se referă la ce face acţionarul cel mai important, statul. Aici e problema. Dacă se va privatiza, va fi o chimbare de strategie. Nu ştim acum cât de bună va fi. Când s-a privatizat Petrom cu Arpechim, statul nu a analizat ce se va întâmpla cu Oltchim. Oltchim şi Arpechim au fost construite şi gândite să funcţioneze iniţial ca o structură comună, exista o legătură eficientă, prin conductă între cele două unităţi. Aşa a fost proiectul. (vezi articol ROMANIA LIBERA)
1 iunie 2011 – CONFERINTA DE PRESA – POZITIA AOAR PRIVIND INFLUENTA CURSULUI DE SCHIMB ASUPRA PRODUCATORILOR ROMANI SI A STABILITATII MICROECONOMICE
1 iunie 2011 – Fără dezvoltare economică, România este ameninţată de colaps economic, au avertizat miercuri vicepreşedinţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) Constantin Savu şi Constantin Boştină, citaţi de Agerpres (vezi articol COTIDIANUL)
2 iunie 2011– “Potrivit Asocia tiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), exporturile Romaniei au scazut, in a treia decada din aprilie, fata de perioada similara din 2010, pentru prima data de cand si-au reluat cresterea de dupa criza. Iar in luna martie, productia industriala s-a redus cu 0,8%.” (vezi articol TIME4NEWS)
6 iunie 2011 –“La rândul său, Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), a salutat dorința de scădere a CAS enunțată de USL, dar și curajul de a lua măsuri nepopulare de care a dat dovadă până în prezent coaliția guvernamentală.
„Până la urmă, competiția politică joacă în sfârșit și în favoarea mediului de afaceri. Vedem că, imediat după lansarea programului opoziției, reprezentanții puterii au anunțat din nou că iau în calcul la modul serios reducerea cotei de contribuții sociale“, a conchis Pogonaru. Într-un fel, se pare că lupta politică se dă acum nu în funcție de cine dă, ci de cine taie mai mult. (vezi articol CAPITAL)
7 iunie 2011 – “Săptămâna trecută, preşedintele AOAR, Florin Pogonaru, declarase că întărirea leului „este inacceptabilă pentru o ţară aflată în criză" şi cerea o slăbire a monedei naţionale astfel încât să se detensioneze economia. În cadrul unui minisondaj în rândurile economiştilor, am încercat să aflăm care ar fi, de fapt, cursul cel mai bun pentru economia României. Iată câteva răspunsuri:” (vezi articol ADEVARUL)
8 iunie 2011 – Evident, exportatorii consideră că nivelul cursului ar trebui să fie mult mai mare, pe la 4,7 – 4,8 lei pentru un euro. „Nu credem că este acceptabilă întărirea monedei naționale într-o țară care se află într-o criză profundă, o țară a pieței unice, fără posibilități de a acționa prin bariere de orice fel“, spune Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Trecem peste faptul că într-o economie în recesiune nu este obligatoriu ca moneda să se deprecieze, dar nu putem să nu menționăm că, pentru exportatori, un leu cât mai ieftin este mai profitabil. (vezi articol CAPITAL)
8 iunie 2011– În mod clar, exportul rămâne motorul creşterii economiei în 2011. Şi cam atât, pentru că nu văd măsuri care să se fi luat pe piaţa internă pentru a asigura creşterea economiei. Trebuie să ne rugăm ca Europei să-i meargă bine în perioada următoare", a declarat pentru gândul Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).” (vezi articol GANDUL.info)
11 iunie 2011 – Cristian Pârvan, secretar general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), spune că este târziu pentru a se mai lua o astfel de decizie. „Tehnic este posibil, dar dacă ne apucăm acum să realocăm fondurile, prin birocrația noastră ajungem în 2013. Problema este că, dacă se iau banii de la transporturi și se dau la resurse umane, unde lucrurile au mers mai bine, ce facem? Rămânem fără drumuri? Cine își asumă această decizie?“, se întreabă acesta. (vezi articol CAPITAL)
14 iunie 2011 – Dacă, totuși, jocurile politice ar face ca reforma constituțională să ajungă cu bine la liman, va afecta ea direct mediul de afaceri? Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), crede că nu va exista niciun impact clar și că firmele nu vor simți efectele schimbărilor, nici în bine, nici în rău, mai mult decât o va face societatea în ansamblul ei. Pe de altă parte, cel mai probabil, pentru marea majoritate a afacerilor autohtone, o mai mare stabilitate economico-financiară, o putere legislativă mai suplă și mai eficientă ori o putere judecătorească mai responsabilă nu ar fi niște aspecte tocmai neglijabile. Până atunci, însă, mai trebuie depășite două obstacole importante: interesele politice adverse și votul electoratului. (vezi articol CAPITAL)
16 iunie 2011 – Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a criticat vehement măsura liberalizării, spunând că industria va fi afectată şi va deveni mai puţin competitivă. (vezi articol JURNALUL)
22 iunie 2011 – Pogonaru: "Leul își mai scade din mușchii pe care și-i însușise fără temei"
Cât de benefică este intevenția BNR pe curs și care este valoarea corectă a leului față de moneda unică. Acestea sunt doar două dintre temele pe care Capital le-a discutat cu șeful Asociației Oamenilor de Afaceri din România, în cadrul unui interviu pe care Florin Pogonaru l-a acordat revistei Capital. (vezi articol CAPITAL)
24 iunie 2011– Pârvan (AOAR): "Furnizorii de gaze naturale fac profit pe spatele contribuabililor"
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) nu îşi onorează mandatul şi are un comportament total netransparent faţă de autorităţile similare din alte state europene, ceea ce face ca numai furnizorii de gaze naturale să aibă profit pe spatele contribuabililor, a declarat vineri, pentru Agerpres, Cristian Parvân, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). (vezi articol CAPITAL)
22 iunie 2011 – “De asemenea, secretarul general al Asociaţei Oamenilor de Afaceri (AOAR) apreciază că nu vor fi discuţii deosebite la prima evaluare din noul acord stand-by încheiat cu România.
„Autorităţile române au însă de rezolvat unele situaţii neclarificate de ani de zile. De exemplu, deşi FMI a solicitat o nouă formulă de calcul a tarifelor la gaze naturale, care să evidenţieze mai bine evoluţiile de pe plan internaţional, nici până acum nu e clară structura preţului la gaze. Nu ştim nici acum cum se calculează preţul la gaze, aşa cum de exemplu se procedează în alte state ale Uniunii Europene”, a menţionat Cristian Pârvan (vezi articol ROMANIA LIBERA)
24 iunie 2011 – "O investiţie de acest gen nu o faci din patriotism. Dacă dai prioritate unui român (la cumpărarea de acţiuni Petrom – n.red.) şi vinde a doua zi la străini? Trebuie lăsată piaţa să-şi spună cuvântul. Banii străini sunt la fel de buni. Capitalul românesc are totuşi un handicap faţă de cel străin din cauza costurilor ridicate pe care le are în spate", spune Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). (vezi articol ZIARUL FINANCIAR)
27 iunie 2011 – Pârvan: Economia nu va mai putea să asigure decât job-uri periodice Economia noastră nu va mai putea să asigure locuri de muncă pe perioade nelimitate, viitorul, pe piaţa muncii, fiind job-urile periodice, ne-a declarat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR): "În execuţie, comenzile sunt temporare. Toate agenţiile apelează la munca temporară. Angajatorul nu are o stabilitate, el trebuie să realizeze profit. Economia nu va mai permite să se asigure locuri de muncă pe viaţă". În opinia domniei sale, "angajatul trebuie să-şi actualizeze permanent cunoştintele şi competenţele: "Pregătirea trebuie să se facă pe competenţe generale, care să permită adaptabilitatea persoanei respective la orice meserie, acumularea de cunoştinţe particulare urmând să fie realizată pe parcurs" (vezi articol BURSA)
27 iunie 2011 – (…) Cuvinte foarte dure la adresa instituţiei a avut şi Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Cristian Pârvan, secretarul general al acesteia, a acuzat ANRE că face ca distribuitorii de gaze să aibă în curând "la costuri ca în Est profituri ca în Africa". (vezi articol JURNALUL)
28 iunie 2011 – Sunt sectoare unde utilizarea gazului implică costuri importante. Producţia de îngăşăminte, siderurgia, metalurgia sunt mari consumatoare. Cu siguranţă vor fi afectate de această scumpire", a menţionat Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri (AOAR). Majorarea preţului la gaze de la 1 iulie, dar şi scumpirile care vor urma etapizat până în 2014 ar trebui să constituie pentru producătorii industriali un semnal pentru a grăbi investiţiile în tehnologie, în eficientizarea proceselor tehnologice.
„În România, consumul energetic este de trei ori şi jumătate mai mare decât media europeană. Lipsa investiţiilor şi problemele cumulate ani şi ani la rând în industrie îşi arată efectele în prezent, prin consumuri energetice industriale foarte mari.
Companiile vor trebui să realizeze urgent investiţii tehnologice care să reducă cheltuielile cu energia şi să-şi eficientizeze managementul. Altfel nu vor putea face faţă majorărilor de preţuri la energie şi nu vor putea fi competitivi pe piaţă", a declarat secretarul general al AOAR, Cristian Pârvan. (vezi articol ROMANIA LIBERA)
30 iunie 2011– are loc intrevederea reprezentantilor AOAR (Constantin Bostina, Constantin Savu vicepresedinti, George Butunoiu, membru, Cristian Parvan, secretar general) cu ai Partidului Conservator (Daniel Constantin – presedinte, Maria Grapini, vicepresedinte, Liana Mincu). In cadrul intrevederii, AOAR a sustinut necesitatea dezvoltarii economiei romanesti si, in acest, context, toate legile bancare; s-a pus problema constituirii unui fond de dezvoltare, prin emiterea de titluri de stat, tranzactionabile la bursa. De asemenea, s-a convenit ca AOAR si PC sa sprijine initiativele privind plata facturilor la 30 de zile; concentrarea achiziitilor publice pentru bunuri si servicii comune functionarii guvernului; gasirea solutiilor privind modul in care se fixeaza tarifele la gaze si energie; infiintarea tribunalelor financiare; necesitatea unor masuri deosebite vizand rezolvarea de urgenta a programului care impiedica ca agricultura sa devina performanta
3 iulie 2011 – Toată lumea plânge, este așa de afectată de creșterea TVA, după care spune că nu se poate face nimic pentru mediul de afaceri. Cum adică? Pentru funcționarii publici ai putut să crești cu 15% și să spui că garantezi că dai totul înapoi, dar pentru mediul de afaceri nu dai chiar nimic în afară de lacrimi? Trebuie să faci și acolo ceva pentru că, până la urmă, bunăstarea și locurile de muncă de acolo vin!“, trage concluzia și președintele AOAR.
Trebuie făcut și pentru sectorul privat ceva, pentru că bunăstarea și locurile de muncă de acolo vin! Florin Pogonaru, președinte AOAR. (vezi articol CAPITAL)
4 iulie 2011– Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), ne-a declarat că iniţiativa este bună, dar rămâne de văzut care vor fi băncile care vor intra în proiect şi normele de aplicare a ordonanţei, care urmează să apară.
Domnia sa ne-a precizat: "Noi am susţinut proiectul şi am participat la discuţiile cu Guvernul. Orice măsură care se ia pentru întreprinzători mai dinamizează un pic piaţa. Aşteptăm însă normele de aplicare a ordonanţei de urgenţă. Totuşi este bine că se face ceva". (vezi articol BURSA)
5 iulie 2011 – Cristian Pârvan: Fitch trebuia să îmbunătăţească ratingul de la începutul anului
Creşterea ratingului ar trebui să-i determine pe investitorii străini – pe cei care doresc să investească în producţie, nu pe cei cu capital speculativ – să-şi recapete încrederea în ţara noastră, susţine Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri (AOAR).
Domnia sa opinează că "acest lucru pozitiv (n.r. îmbunătăţirea ratingului) ar fi trebuit să se întâmple încă de la începutul anului" şi că principalul efect ar trebui să fie un cost mai mic pentru împrumuturile României la viitoarele emisiuni de eurobonduri programate pentru acest an.
Cristian Pârvan consideră că stabilirea cursului de schimb trebuie să se facă pe baze economice, subliniind că "Banca Naţională a Româ-niei nu pare interesată de producţie, fără de care nu poate exista o relansare economică, ci de bunul mers al sistemului bancar". (vezi articol BURSA)
5 iulie 2011– Consumul se va stabiliza pe fondul revenirii producţiei industriale, ne-a spus Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), subliniind că există o oarecare reticenţă în ceea ce priveşte consumul. Domnia sa este de părere că în cea de-a treia parte a anului acesta se va relansa, pe fondul perioadei de concedii, în care oamenii vor cumpăra mai mult decât în alte luni ale anului. (vezi articol BURSA)
5 iulie 2011– are loc intrevederea reprezentantilor AOAR cu cei ai USL – au fost evaluate principalele dificultati ce ingreuneaza activitatea mediului de afaceri
6 iulie 2011 – "Am susţinut de la început Codul Muncii şi am considerat că este foarte bun, dar s-a oprit la jumătate, am fi vrut mai mult. Ar fi trebuit ca statul să separe mai ferm apele dintre cei care vor să muncească, sub orice formă, cu orice salariu şi în orice condiţii, şi cei care preferă să stea acasă. Am ajuns într-un punct în care economia noastră nu mai poate oferi majorităţii locuri de muncă pe perioadă nedeterminată". (vezi articol BURSA)
13 iulie 2011 – Dumitru Tudor, membru al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), a declarat marţi că CNVM nu supraveghează acţiunile interzise efectuate pe Bursă de unii investitori, motiv pentru care încrederea investitorilor autohtoni este în scădere (vezi articol MONEY.ro)
29 iulie 2011 – Cristian Pârvan, secretarul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), ne-a spus că optimistul actual al investitorilor are la bază faptul că ne aflăm într-o peri-oadă a anului în care "oamenii cheltuiesc mai mult, fiind sezon de vacanţă, iar lucrările de construcţii şi cele agricole sunt în plină desfăşurare".
Domnia sa a adăugat: "Este evident că, deocamdată, fiecare dintre manageri s-a adaptat situaţiei. Pentru ca afacerile să meargă, managerii trebuie să fie optimişti". (vezi articol BURSA)
1 august 2011 – Chiar daca fondurile UE au fost puse la dispozitia Romaniei inca din 2007, de abia anul acesta au fost organizate primele licitatii pentru realizarea proiectelor sustinute din banii europeni. „Problema e ca proiectele nu au fost cunoscute pana anul acesta, cand au fost organizate licitatiile. Ca procedura, statul ar trebui sa-si finanteze proiectele de pe piata financiar-bancara si apoi sa le deconteze la Bruxelles. Dar pana acum nu s-a decontat nimic’’, ne-a declarat Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR). Acesta este de parere ca pentru transparentizarea proiectelor de finantare cu bani europeni ar trebui constituit un sistem de auditare publica neutra internationala pentru a se vedea cum se cheltuiesc banii. „Statul ar putea lua bani de la BERD sau BEI cel putin pentru proiectele de infrastructura, dar nu face acest lucru. Faptul ca nu se acceseaza fonduri arata clar incapacitatea celor care au fost pusi sa conduca astfel de proiecte”, conchide reprezentantul AOAR. (vezi articol FINANCIARUL.com)
3 august 2011 – O regie care furnizeaza utilitati publice nu poate fi lasata sa intre in faliment, a declarat marti pentru Agerpres, Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), transmite Agerpres (2 august). (vezi articol FABRICA de BANI)
4 august 2011 – Vestea că angajatorii sunt obligaţi să depună Declaraţia fiscală unică (Formularul 112) numai pe internet, începând cu 1 august, s-a transmis “din gură în gură”, spune Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România. Cei care nu depun declaraţia sunt pasibili de amenzi cuprinse între 1000 şi 5000 de lei. (vezi articol RFI)
9 august 2011 – Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri, Florin Pogonaru, spune la RFI că România nu are motive de panică. În cel mai rău caz va fi recesiune dar economia are asigurată finanţare datorită noului acord încheiat de Bucureşti cu FMI. “Trebuie să credem în leu pentru că întâmplător stăm mai bine faţă de cei din jur ” explică Florin Pogonaru. (vezi articol RFI)
11 august 2011 – „Menţinerea unei fiscalităţi ridicate cu forţa de muncă va descuraja patronii să facă angajări. Efectul este ştiut, nu se vor crea locuri de muncă în perioada următoare şi se încurajează munca la negru. Înţelegem unele ezitări ale guvernanţilor însă aceşti nu trebuie să uite că în 2009, prima decizie fiscală majoră a fost creşterea fiscalităţii forţei de muncă prin mărirea CAS-ului cu 3,3%. De fapt, anunţul guvernului este o întoarcere la ceea ce nu a existat, sunt numai promisiuni peste promisiuni”, ne-a declarat Cristian Pârvan.
În repetate rânduri, încă de anul trecut patronatele au solicitat reducerea CAS-ului cu patru puncte procentuale, iar promisiunile oficialilor erau de unu-trei puncte procentuale. (vezi articol ROMANIA LIBERA)
12 august 2011 – COMUNICAT DE PRESA – AOAR saluta aprobarea Strategiei Fiscal Bugetare pentru perioada 2011-2014
15 august 2011 – Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), spune că se aşteaptă ca IMM-urile să întâmpine cele mai mari probleme în înregistrarea electronică a documentului, în condiţiile în care marile companii – puţine ca număr – folosesc sistemul deja de doi ani. "Cerinţa noastră publică este ca Fiscul să nu treacă direct la amenzi! Să ia firmele şi să vadă dacă măcar au aflat despre obligativitatea depunerii online", ne-a declarat Pârvan. (vezi articol EVENIMENTUL ZILEI)
15 august 2011 – "Suntem cumva apăraţi de acordul cu FMI, el ne păzeşte de atacuri speculative şi ne conferă stabilitate – nu vor fi probleme cu plata pensiilor sau a salariilor. Nu vom avea variaţii deosebite ale cursului, nici atacuri speculative. Sunt alte valute de speculat. Singura problemă este ca atacul să nu vină din partea populaţiei. De aceea lucrurile trebuie bine explicate şi cu inteligenţă şi calm, pentru că există acest reflex să mergi să cumperi valută pentru a-ţi feri economiile. Dar nu cred că acest pericol este major", spune Pogonaru.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea canal de propagare a crizei – exporturile – preşedintele AOAR susţine că da, el este serios şi asta se vede şi din faptul că întreprinderile care se descurcă mai binişor sunt şi cele cu debuşeu la export. În aceeaşi vreme, el arată că este greu pentru întreprinderi, mai ales pentru cele mici, să-şi diversifice canalele de export – în ipoteza că piaţa occidentală va cădea – pentru că asta presupune costuri foarte mari.
"Este clar că economia merge într-un singur motor – exporturile. Ceea ce a căzut la intern este lanţul care crea valoare adăugată, lanţul de creare a valorii. Lipsa de consum a strangulat economia. Singura speranţă este că se va da drumul la investiţii ale statului", spune Pogonaru. http://www.zf.ro/analiza/cinci-lectii-pentru-economia-romaneasca-dupa-cea-mai-drastica-prabusire-de-pe-bursa-din-2008-incoace-8621674
15 august 2011 – Strategia, ameninţată de anul electoral. Măsurile propuse de strategia fiscal-bugetară riscă să fie compromise de iniţiative populiste, în contextul viitoarelor alegeri, avertizează Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). „Cerem identificarea tuturor iniţiativelor populiste aflate în Parlament şi evaluarea impactului lor asupra bugetului de stat din 2011-2012", propun reprezentanţii AOAR. (a se vedea ADEVARUL.ro)
21 august 2011 – Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), spune că se aşteaptă ca IMM-urile să întâmpine cele mai mari probleme în înregistrarea electronică a documentului, în condiţiile în care marile companii – puţine ca număr – folosesc sistemul deja de doi ani. „Cerinţa noastră publică este ca Fiscul să nu treacă direct la amenzi! Să ia firmele şi să vadă dacă măcar au aflat despre obligativitatea depunerii online“, ne-a declarat Pârvan (vezi articol CAPITAL)
25 august 2011 – Piaţa autohtonă a construcţiilor este, încă, amorţită şi nu permite creşteri de preţuri, este de părere Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Domnia sa ne-a spus că, în ciuda majorării preţului energiei şi combustibilului, societăţile din construcţii ar trebui să-şi optimizeze unele costuri, astfel încât să-şi integreze creşterile altor costuri, cum ar fi cele cu energia: "În industria cimentului, de exemplu, au fost făcute îmbunătăţiri semnificative în automatizare şi, astfel, au fost reduse costurile cu acest proces. De asemenea, se mai poate interveni în producţie, în eficienţa energetică etc., astfel încât companiile din domeniu să-şi poată integra unele costuri crescute, cum ar fi cele cu energia". (vezi articol BURSA)
26 august 2011 – "Ei au cheltuit în şase luni doar opt miliarde de lei şi această situaţie trebuie pusă în relaţie şi cu programarea iniţială – anume ca în semestrul unu să cheltuiască toţi banii de investiţii, pentru ca în semestrul al doilea să vină cu sume suplimentare. Cât să «suplimentezi» însă de la opt la 36 de miliarde? În plus, cheltuielile devin imposibile şi din punctul de vedere tehnologic. Pentru că, în a doua parte a anului, lunile bune de lucru vor mai fi septembrie şi octombrie. Noiembrie şi decembrie devin luni problematice din cauza timpului", spune Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). (vezi articol ZIARUL FINANCIAR)
30 august 2011 – Cristian Pârvan: Activitate redusă în construcţii, în ultimul trimestru (vezi articol BURSA)
30 august 2011– participarea dlui Cristian Parvan, secretar general, la o dezbatere, realizata de TVR info. Subiectele principale fiind caietul de sarcini si codul fiscal. Referitor la caietul de sarcini, dl. Parvan a sustinut ca “este foarte bine ca sunt atrase firme de constructii romanesti in executia unor lucrari, precum autostrada Bucuresti – Ploiesti”; privitor la la codul fiscal, dl. Parvan apreciaza masurile care vin in sprijinul micilor firme, subliniind faptul ca ele trebuiau luate mai demult.
1 septembrie 2011– orele 12:00, THE MONEY CHANEL emisiunea despre economie politica – dl. Cristian Parvan, secretar general sustine prioritatile pe care AOAR le considera a fi introduse pe agenda de lucru a sesiunii parlamentare, respectiv aprobarea strategiei fiscal bugetare pe urmatorii 3 ani 2012-2014); inventarierea initiativelor parlamentare – ele vor modifica bugetul si de aceea, considera ca trebuie discutate impreuna cu strategia fiscal bugetara. De asemenea, sustine promovarea programelor care sa sprijine investitorii romani; necesitatea crearii de locuri de munca atat pentru sustenabilitatea fondurilor publice – sanatate, pensii – cat si pentru oferirea de venituri populatiei
2 septembrie 2011– REALITATEA TV, emisiunea TEST DE STRES, ora 21:00, participarea dlui Cristian Parvan, secretar general , la dezbaterea privind gigacaloria. Dl. Parvan sustine ca eliminarea subventiilor nu poate fi ocolita atata timp cat costul resurselor pentru asigurarea energiei va creste constant (pretul gazelor, combustibilor), dovada stau profiturile deosebite pe care le fac companiile de profil. Considera ca acum se plateste nerespectarea legii din 1999, respectiv reabilitarea locuintelor, proces care a inceput sa fie derulat abia din anul 2009.
De asemenea, sustine ca energia va fi asigurata dar ea va costa Romania din ce in ce mai mult, de aceea. Dl. Parvan considera ca trebuie sa se eficientizeze, sub toate formele , consumul de energie care ,in continuare, este de 3,5 ori mai mare decat media europeana.
5 septembrie 2011 – Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, justifică scăderea investiţiilor nete înregistrate în cel de-al doilea trimestru al acestui an, prin reapariţia incertitudinii privind evoluţiile economice din ţările dezvoltate, incertitudini care au determinat atitudini conservatoare ale investitorilor (în investiţiile privind clădiri de birouri sau spaţii industriale, în special). Cristian Pârvan a adăugat: "Un element agravant l-a constituit nerealizarea programului de investiţii publice şi scăderea veniturilor unor segmente importante ale populaţiei active". (vezi articol BURSA)
5 septembrie 2011– TVR Info, ora 10:00 – participarea dlui Cristian Parvan, secretar general, la dezbaterea realizata de TVR Info privind INVESTITIILE. Dl. Parvan sustine ca investitiile sunt foarte bune, precum si importanta investitiilor straine noi. De asemenea, subliniaza importanta investitiilor romanesti, drept pentru care AOAR si-a propus sustinerea infiintarii Consiliului Investitorilor Romani. In acest sens, ofera ca exemplu cele aprox. 300 mii de firme – care vor fi sprijinite de masura luata de guvern prin Codul Fiscal, respectiv aceea de a depune declaratiile o data la 3 luni – care, daca ar fi sprijinite sa investeasca 10 mii de euro pe an, ar rezulta investitii de 3 mld euro pe an, investitii pe care le realizeaza si firmele straine. Avantajul realizarii investitiilor romanesti ar fi, in primul rand, crearea de locuri de munca in Romania si implicit contributia la bugetul de stat. In cadrul emisiunii, atrage atentia asupra faptului ca AOAR urmareste cu foarte mare atentie modul in care sunt alocate fondurile din POS CCE, avand in vedere ca, in conformitate cu modul in care s-au acordat ajutoarele de stat anul trecut, s-a constatat ca sunt favorizate companiile internationale in defavoarea companiilor romanesti; apreciaza ca o economie se bazeaza, in primul rand, pe firmele autohtone, si in al doilea rand pe firmele straine. Considera ca “firmele straine nu vor pleca de Romania, atata timp timp cat profiturile sunt superioare fata de cele realizate in plan international, si ca suntem de parere ca investitiile trebuie stimulate prin orice forma, indiferent de natura capitalului”.
7 septembrie 2011 – Cristian Pârvan, AOAR: "Industria a rămas motorul creşterii economice"
Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), ne-a declarat că industria a rămas, conform aşteptărilor, "motorul creşterii economice" din ţara noastră, aceasta contribuind cu 37,7 miliarde lei la PIB în al doilea trimestru al anului: "Noi vedeam că industria va rămâne motorul creşterii economice din ţara noastră, şi aşa a rămas".
Domnul Pârvan a mai adăugat că, în cazul unei "căderi" a industriei pe fondul contextului economic actual, agricultura este de aşteptat să o compenseze, astfel încât, până la sfârşitul anului, să se realizeze creşterea economică prognozată, de 1,5%. (vezi articol BURSA)
8-9 septembrie 2011 – are loc la Constanta, Hotel IBIS, workshopul “Gândeşte profitabil! Noi provocări şi oportunităţi pentru mediul de afaceri actual”organizat de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România, în parteneriat cu Euroaptitudini, WIFI RO SA şi Institute for Economic Promotion of the Austria Federal Economic Chamber (WIFI Austria).
„Soluţii de supravieţuire”, „Noile modele de afaceri”, „Oportunităţi de parteneriate”, „Surse de finanţare” sunt câteva dintre temele ce au fost abordate în cadrul evenimentului de către nume sonore şi specialişti ai mediului de afaceri între care Cornel Găină – Asociaţia Patronatului în Turismul din Delta Dunării, Marius Ghenea şi doamna Claudia Pendred – Director BERD România . Dl. Cristian Parvan, secretar general, a prezentat: „Fii antreprenor. Intre Dorinta Vointa Cunoastere si Succes”
12 septembrie 2011– “Oamenii de afaceri au cerut impozitarea pe familie şi o fiscalitate care să încurajeze crearea locurilor de muncă. Odată cu modificarea Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală ar fi trebuit modificate şi normele de aplicare a noilor legi, ne-a spus Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR): "Avem din nou modificări la o lege, fără norme de aplicare. Considerăm că odată cu modificările aduse Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală ar fi trebuit să fie modificate şi normele. Cunoaştem din anii trecuţi că normele de aplicare chiar pot să schimbe modificările făcute".
Reprezentantul AOAR susţine noile reglementări în domeniul fiscal, considerând că acestea "sunt bune", dar precizează că sugestiile făcute de oamenii de afaceri pentru noul Cod Fiscal nu au fost nici de data aceasta luate în considerare de guvernanţi.
"Am sugerat să se treacă la o impozitare pe familie, aşa cum se face în alte ţări. De asemenea, am cerut o fiscalitate care să încurajeze crearea locurilor de muncă. Degeaba avem impozite dacă nu avem contribuabili", ne-a spus domnul Pârvan. (vezi articol BURSA)
12 septembrie 2011– “Şi Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), este de părere că societăţile din domeniul componentelor auto s-au dezvoltat mult în ultima vreme, producând "tot felul de componente pentru maşini, inclusiv software" şi că există o atractivitate anume pentru acest sector.
Domnia sa ne-a spus, însă, că "România ar trebui să-şi aleagă mai cu atenţie investitorii străini, având în vedere că majoritatea investiţiilor străine din ţara noastră au fost, până acum, speculative, în comparaţie cu cele din alte ţări, care au produs chiar şi pentru export".
Cristian Pârvan ne-a precizat că sectorul componentelor auto presupune şi forţă de muncă necalificată, care "nu reprezintă o soluţie pe termen lung" şi, de aceea, este de părere că acest segment de resurse umane ar trebui diminuat din ce în ce mai mult”. (vezi articol BURSA, REVISTA PRESEI)
12 septembrie 2011 – The Money Channel Tv, orele 17:00 – participarea dlui Cristian Parvan, secretar general, la dezbaterea privind conditiile in care numirea unor manageri privati este o actiune benefica sau nu. Opinia a vizat importanta pozitiei actionarilor fara de care orice management nu poate rezolva problemele complexe la astfel de companii. De asemenea, dl. Parvan a sustinut ca este necesar sa se faca distinctia dintre companiile care au si cele care nu au monopol, avand in vedere ca cele care au monopol realizeaza mai usor tintele, cum ar:fi profitul, preturile, ele fiind aprobate administrativ, in timp ce celelalte firme se afla intr-un mediul total concurential. In ceea ce priveste salariile managerilor privati, dl. Parvan considera ca acestea nu reprezinta o problema, avand in vedere importana pe care o acorda Guvernul, insa este de parere ca salariile trebuiesc acordate in mod corect
14 septembrie 2011– TVR Info, orele 12:00 – participarea dlui Cristian Parvan, secretar general la dezbaterea privind masurile de stimulare a mediului de afaceri,masuri emise de Guvern: modificarea Codului de Procedura Fiscala si importanta acestor modificari pentru stimularea IMM, intreprinderi care au nevoie de capital circulant, cardul Kogalniceanu.
Din partea AOAR, dl. Parvan a apreciat masurile ca fiind pozitive, precizand ca efectul este insa limitat; subliniaza faptul ca mediul de afaceri doreste masuri mai ample, avand in vedere ca el este cel care sustine economia Romania; dezvoltarea durabila se realizeaza prin cresterea firmelor, prin capitalul romanesc; de asemenea, mai sustine ca atat masura pentru stimularea crearii de IMM de catre tinerii pana in 35 de ani, cat si masura Card Kogalniceanu ar trebui sa fie mai selectiv acordate, in conformitate cu politica de sustinere a domeniului care fie asigura valoare adaugata superioara, fie asigura locuri de munca
21 septembrie 2011 – are loc reuniunea Consiliului DIrector
21 septembrie 2011 –ora 14:00, THE MONEY CHANEL – dl Cristian Parvan, secretar general, participa la dezbaterea referitoare la prognoza privind crestere economica in 2011 si 2012unde a sustinut ca dincolo de situatia economica, la nivel eruropean si mondial, Romania are si solutii interne care sa-i mentina un anumit ritm de dezvoltare, respectiv prin stimularea mediului de afaceri roman, in general, si , special, prin realizarea de investitii.
In ceea ce priveste declaratia presedintelui Traian Basescu, a sustinut ca declaratia vis-à-vis de o prognoza rezervata pentru anul 2012 este corecta; de asemenea, a vobit despre importanta investitiilor romanesti ca fiind cele care creaza locuri de munca
22 septembrie 2011 – Investitorii din ţara noastră devin nou neîncrezători, pe fondul mişcărilor de pe piaţa europenă, după ce, în ultima parte a anului trecut şi la începutul acestui an, sentimentul oamenilor de afaceri se îmbunătăţise, ne-a spus Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR): "Mediul privat a fost obligat să ia măsuri drastice din 2009, pierzând sute de mii de locuri de muncă, blocându-şi investiţiile etc. În 2010, investitorii şi-au menţinut optimismul referitor la nivelul economic şi au valorificat acest optimism. Acum, însă, a intervenit din nou îngrijorarea, pe fondul a ceea ce se întâmplă în Europa. Tocmai când credeam că s-a terminat acest val de criză, a venit un moment în care suntem din nou nesiguri". http://www.bursa.ro/cristian-parvan-investitorii-din-tara-noastra-din-nou-nesiguri-pe-fondul-miscarilor-din-europa-140825&s=companii_afaceri&articol=140825.html
24 septembrie 2011 – REALITATEA TV – participarea dlui Cristian Parvan, secretar general, la dezbaterea privind criza economica in Romania. CE SOLUTII ARE ROMANIA? Dl. Parvan a sustinut stimularea inovarii, sustinerea firmelor cu capital romanesccare ar dori sa investeasca; stimularea preponderenta a industriei, pentru ca cererea sa fie acoperita din productia romaneasca. De asemenea, a sustinut necesitatea scaderii fiscalitatii in vederea cresterii numarului locurilor de munca; considera ca nu exista resurse pentru deschiderea unor mine, astfel incat acestea sa fie profitabile
24 septembrie 2011 – Să credem în investitorul român, autor Cristian Parvan, secretar general http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/sa-credem-in-investitorul-roman-153051.html
26 septembrie 2011 – participarea dnei Ioana Alexandru la Conferinta de dismeninare a proiectului Dezvoltare Antreprenoriala si Relationare in Mediul de Afaceri – DARMA, proiect finantat prin POS DRU
26 septembrie 2011– ora 12:00, TVR Info – participarea dlui Cristian Parvan, secretar general, la dezbaterea privind agricultura. A sustinut, alaturi de mesajele similare (exemplu: solutii de incalzire utilizand sisteme inovative romanesti, care ar ducere la crearea rapida a locurilor de munca), necesitatea de a investi in agricultura, in irigatii, precizand ca trebuie inceput cu finalizarea cadastrului care de 20 de ani nu s-a finalizat
27 septembrie 2011 – 18:30- Cristian Pârvan la Interviurile Europa FM – – http://www.europafm.ro/europa-fm/emisiuni/grila-de-programe/interviurile-europa-fm/cristian-parvan-la-interviurile-europa-fm~n53254/
10 octombrie 2011– ora 15:00, TVR Info – participarea dlui Cristian Parvan, secretar general la dezbaterea privind situatia economica a Romaniei in context UE
18 octombrie 2011 – Cristian Pârvan: Creditele pentru agricultură ar trebui să aibă cea mai mică dobândă Creditele acordate investitorilor din domeniul agricol ar trebui să beneficieze de cea mai mică dobândă din piaţă, este de părere Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Domnia sa ne-a spus că aceasta este una din principalele măsuri care ar fi necesar să fie cuprinse în Strategia de Competitivitate a României 2012-2020, care a fost lansată spre dezbatere publică, pe site-ul Guvernului, la sfârşitul săptămânii trecute http://www.bursa.ro/romania-incearca-in-premiera-o-strategie-pentru-competitivitate-cristian-parvan-creditele-pentru-agricultura-ar-trebui-sa-aiba-cea-mai-mica-dobanda-144214&s=companii_afaceri&articol=144214.html
25 octombrie 2011– TVR Info – participarea dlui Cristian Parvan, secretar general, la dezbaterea privind fondurile europene. Dl. Parvan sustine necesitatea responsabilizarii administratiei locale si centrale, administratii ce detin 70% din fondurile ce pot fi atrase, precizand ca a solicitat un raport privind gradul in care administratiile locale au apelat la garantia guvernamentala pentru a-si asigura finantarea de la banci; de asemenea, a solicitat un raport special din care sa reiasa ce se intampla cu raporatele de mediu si competitivitate, sustinand folosirea 100% a fondurilor privind competitivitatea
25 octombrie 2011 – Reprezentanţi Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) sunt nemulţumiţi de argumentele companiilor petroliere pentru creşterea constantă a preţurilor combustibililor. „Sunt neconvingătoare argumentele oferite de companiile petroliere pentru creşterea constantă a preţurilor combustibililor, fără nici o legătură cu costurile de producţie”, a spus Cristian Pârvan (foto), secretar general AOAR. Oamenii de afaceri avertizează că o continuare a majorării preţurilor la combustibil va avea un efect negativ asupra inflaţiei (a se vedea JURNALUL) .
27 octombrie 2011 – “AOAR, în cadrul programului "Consiliere şi formare profesională pentru antreprenori şi manageri" a constituit "Centrul de consiliere şi asistenţă în afaceri" (consiliere@gadesteprofitabil.ro) care se bazează pe expertiza celor mai de success oameni de afaceri români. Sperăm să funcţioneze ca un număr pentru apeluri de urgenţă – un fel de 112 – pentru mediu de afaceri. Aşteptăm cu interes primele înscrieri, întrebări şi comentarii, urmând să publicăm în ZF principalele teme cu care se confruntă antreprenorii şi managerii români” http://www.zf.ro/opinii/oamenii-de-afaceri-romani-au-nevoie-acum-de-decizii-politice-la-nivel-national-8909156
26-27 octombrie 2011 – are loc Workshop-ul pentru antreprenori și manageri „Gandeste profitabil!” la CLUJ NAPOCA – 26-27 octombrie 2011; AGENDA workshop ; Prezentare – Cristiabn Parvan – "MODEL DE AFACERE – Similititudini si invataminte pentru manageri si antreprenori"
31 octombrie 2011 – Opinie: Florin Pogonaru, preşedintele AOAR : O oportunitate care merită ratată! http://www.zf.ro/opinii/o-oportunitate-care-merita-ratata-8919240
31 octombrie 2011 – DOCUMENT DE POZITIE – AOAR urmareste cu maxima atentie evolutiile economice din zona UE cat si cele ce se inregistreaza la nivel mondial
4 noiembrie 2011– orele 22-23, REALITATEA TV – participarea dlui Cristian Parvan, secretar general la dezbaterea privind Bugetul 2012. DL. Parvan a sustinut ca din buget lipsesc politicile publice care sa arate pe ce se duc banii, de asemenea, a sustinut ca lipsesc si masurile de crestere economica
7 noiembrie 2011, ora 11:30, TVR Info – participarea dlui Cristian Parvan, secretar general, la dezbaterea cu tema CRIZA EURO- CRIZA GRECIEI- SITUATIA ROMANIEI
7 noiembrie 2011 – Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) aprecia recent că argumentele oferite de companiile petroliere pentru scumpirile operate în România sunt “neconvingătoare” şI cerea introducerea unei taxe Robin Hood. “Sunt neconvingătoare argumentele oferite de companiile petroliere pentru creşterea constantă a preţurilor combustibililor, fără nicio legatură cu costurile de producţie. O măsură imediată, propusă de mai mulţi ani Guvernului, aceea de impozitare suplimentară a profiturilor volatile, ar permite atât temperarea obţinerii de câştiguri fără justificare economică reală, cât şi o creştere a veniturilor bugetare, ca urmare a exploatării monopoliste a resurselor naturale ale României”, se arată într-un comunicat din 24 octombrie al AOAR. Oamenii de afaceri amintesc că argumentul Petrom este că nu se produc destui carburanţi în România iar diferenţa este importată. Concomitent argumentul pentru închiderea rafinăriei Arpechim Piteşti l-a reprezentat exact existenţa unei capacităţi excedentare de rafinare (articol complet in JURNALUL)
8 noiembrie 2011 – participarea dlui Cristian Parvan, secretar general, la Conferinta Mediafax Talks about Energy, eveniment organizat de MEDIAFAX
Urmare comunicatului de presa s-a primit la sediul Aoar, prin intermediul postei electronice, urmatprul mesaj: “Felicitari pentru pozitia demna ce va face cinste referitoare la abordarea FMI in domeniul energiei. Comunicatul de presa din data 08.11.2011 este intocmit profesionist si reda inspirat problematica din domeniu. Un demers onest si inspirat de interesul national”, V.V ing. energetician
10 noiembrie 2011, The Money Chanel Tv – participarea dlui Cristian Parvan, secretar general, la dezbaterea privind Acordul cu FMI. Dl. Parvan sustine ca trebuie gasite masuri de urgentare pentru proiectele aflate in studiu la Autoritatea de Management, pe axa de Competitivitate; de asemenea, sustine ca productia industriala contribuie cu cca 25-26% din PIB iar daca s-ar lua masuri pentru stimularea ei si ar creste cu cel putin 10% ar rezulta o crestere PIB cu 2%
10 noiembrie 2011 – Transportatorii au ameninţat cu greve ca în Grecia dacă situaţia nu este reglementată, în vreme ce Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) consideră că scumpirea constantă a combustibililor este fără nicio legătură cu costurile de producţie şI cere Guvernului impozitarea suplimentară a profiturilor volatile printr-o taxă Robin Hood (artciol complet in JURNALUL)
10 noiembrie 2012 – participarea dlui Cristian Parvam, secretar general, la dezbaterea "Finantarea Sanatatii in Noul Cadru European 2014-2020", Hotel Marriott, Bucuresti.
Evenimentul Tarus Media Health Events a reunit peste 60 manageri de spital,reprezentanti ai autoritatilor statului, europarlamentari, reprezentanti ai asociatiilor profesionale, de afaceri si ai organizatiilor de pacienti, cat si reprezentanti Mass-Media.
15 noiembrie 2011 – trasmiterea PUNCTULUI DE VEDERE AOAR, referitor la "Propunere Buget 2012-2015", tema dezbatuta in cadrul Comisiei de Dialog Social din cadrul MFP
16 noiembrie 2011– COMUNICAT DE PRESA – In data de 15 noiembrie 2011, a avut loc o intalnire intre AOAR si Ministrul Afacerilor Europene, dl. Leonard Orban; MEMO intrevedere
16 noiembrie 2011– Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri, arată, în noua ediţie FP România, de ce capitalul românesc nu prea poate iniţia afaceri cu potenţialul „Nokia“ (…) (a se vedea ADEVARUL.ro )
18 noiembrie 2011 – participarea dlui Cristian Parvan, secretar general, la Adunarea Generala a membrilor ASPAPLAST. Dl. Parvan prezinta materialul “Criza economica – provocari pentru antreprenori si manageri”- pozitia si viziunea asociatiei fata de criza si masuri ce ar putea fi intreprinse de antreprenori sau manageri in scopul reducerii efectelor crizei asupra afacerilor, cu referire la domeniul de interes, respectiv mase plastice.
22 noiembrie 2011 – urmare invitatie Grupului de iniţiativă „Lobby pentru Cluj”, de a participa la audierea publică cu tema „Putem relansa economia fără susținerea IMM-urilor și fără crearea de locuri de muncă? dl. Cristian Parvan, secretar general, transmite depozitie scrisa
23 noiembrie 2011 – participarea dlui Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), alaturi de dl. Doru Franţescu, directorul Institutului pentru democraţie participativă Qvorum, de la Bruxelles. La emisiunea Europa, o nouă revizuire a tratatului – Summitul european din 9 decembrie a.c. va fi esenţial pentru viitorul Uniunii Europene. Preşedintele Uniunii, Herman van Rompuy va prezenta propunerile de revizuire a Tratatului de la Lisabona. Ele vor viza, probabil, introducerea principiilor guvernantei economice în cadrul tratatului. Este un moment complicat, pentru că Marea Britanie şi-a manifestat deja reţinerea pentru o parte din iniţiativele de schimbare promovate de Parlamentul European şi Comisia Europeană. Până atunci, încă o decizie naşte dispute între oficialii europeni şi anume reducerea bugetului pe anul 2012 (articol complet Rfi)
25 noiembrie 2011 – participarea dlui Cristian Parvan, secretar general, la evenimentul National de Diseminare Sanatate in Restructurare(HIRES), Recomandari, Raspunsuri Nationale si Aspecte Politice in Uniunea Europeana, eveniment organizat de LAND Training & Consulting ca parte a proiectului HIRES Dissem, proiect finantat de programul Comisiei Europene „Progress”(Grantul nr. VS/2010/0775).
25 noiembrie 2011 – “Pârvan: Tot ce se întâmplă în energie duce la creşterea preţurilor” – ·Sectorul energetic are o particularitate între toate celelalte domenii ale economiei autohtone – este sigur din punctul de vedere al investiţiilor, ne-a declarat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Potrivit domniei sale, în prezent nu este un moment oportun pentru investiţii, dacă privim în ansamblu, "nu neapărat din cauza condiţiilor interne, ci din cauza situaţiei generale". În ceea ce priveşte energia, opinează Cristian Pârvan, acest sector este special, având ca particularitate că este sigur: "Faptul că energia va costa mai mult şi că avem nevoie de energie oferă garanţie investitorilor. De asemenea, investitorii au şi lobby politic, având în vedere că UE ne presează să liberalizăm preţul. La fel, în momentul când vom privatiza companiile din energie, la presiunile FMI, este adevărat că se va termina cu cumetriile, dar ni se va şi impune preţul. Ne vom uita la cei din energie cum ne uităm la băncile străine care au ocupat sistemul nostru bancar, cum ne uităm la cei din ciment şi la multe alte domenii în care România nu are nicio decizie. Tot ce se întâmplă acum în energie şi tot ce se va întâmpla şi de acum înainte duce la creşterea preţurilor" (articol complet BURSA)
26 noiembrie 2011 – Dl. Cristian Parvan, secretar general, la invitatia Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor METAROM, participa, in calitatea dansului de fost manager SIDERCA Calarasi, precum si de fost presedinte al Patronatului Siderurgiei, la masa rotunda cu tema “SPRE CE SE INDREAPTA SOCIETATEA ROMANEASCA SI CE MAI POT REPREZENTA SINDICATELE IN NOUA ARHITECTURA SOCIALA”.· Dl. Parvan prezinta punctul de vedere vis-a-vis de procesul de globalizare, de modul in care poate fi promovat si implementat, in continuare, modelul Social European. In cadrul evenimentului, au fost solicitate opinii privind dialogul social si importanta lui in aceasta perioada tensionata, precum si puncte de vedere privind rolul sindicatelor in cadrul acestei situatii complexe
6 decembrie 2011 – Secretarul general al AOAR, Cristian Pârvan, afirmă că asociaţia a pus în discuţie, în repetate rânduri, ineficienţa şi lipsa de transparenţă a activităţii ANRE, singura autoritate împuternicită să protejeze consumatorii, astfel încât nu există nicio garanţie a practicării unor tarife de transport sau distribuţie a energiei electrice sau a gazelor corelate cu costurile efective înregistrate în România.(articol complet PUTEREA)
·
6 decembrie 2011 – Pogonaru: Rezultatele sunt bune, dar rămânem vulnerabili – Rezultatele din trimestrul al treilea sunt foarte bune, dar economia românească rămâne vulnerabilă, potrivit lui Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). (…)· ·Pogonaru atrage atenţia că trebuie continuate investiţiile în agricultură dacă vrem ca acest sector să nu mai fie atât de dependent de de starea vremii. În plus, acesta avertizează asupra unei alte vulnerabilităţi a economiei, şi anume dependenţa de exporturi pe fondul lipsei unei pieţe interne mature şi a unor investiţii importante din domeniul public.
În ultimul trimestru al acestui an, Pogonaru speră la o evoluţie bună a investiţiilor din domeniul public. "Va exista o creştere economică şi pe ultimele trei luni, dar în mod cert mai mică decât cea din trimestrul al treilea", a afirmat preşedintele Aoar (articol complet EVENIMENTUL ZILEI)
6 decembrie 2011 – "6 decembrie 2011 – Florin Pogonaru: Din cauza suprataxarii, lumea prefera sa ia salariul prin dividende sau in plic – Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), a declarat, in cadrul unui seminar organizat de banca centrala, ca impozitarea excesiva a muncii si capitalului sub limitele europene duc la aparitia unei evaziuni fiscale naturale pentru ca oamenii prefera sa ia salariul prin dividende sau in plic" (articol complet FIN.RO)
6 decembrie 2011 – DOCUMENT DE POZITIE – AOAR urmareste cu interes procesul de recrutare si numire a unor manageri privati la principalele societati comerciale cu capital de stat
13 decembrie 2011 – Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru, consideră că aderarea la euro înseamnă aderarea la nişte „ţinte mişcătoare“, fiind un pas riscant, mai ales după ce „am greşit cu excesul de capital străin în privatizarea băncilor“. (articol complet PUTEREA)
·
19 decembrie 2011 Nu la fel de ușor însă se pot feri firmele de efectele unui ipotetic colaps continental. Cele care activează doar pe piața locală vor suferi în funcție de cât de tare se va contracta domeniul în care lucrează (în unele cazuri, ar putea fi chiar avantajate, pe termen scurt cel puțin, de eventualele retrageri ori falimente ale concurenților). „Dacă vorbim însă de exportatori, soarta lor în cazul unui colaps al euro și al evenimentelor ce ar urma este mult mai complicată. Dincolo de evidenta scădere a cererii din partea clienților străini, este clar că, pentru început, se vor ciocni de un pseudo-protecționism din partea fostelor țări euro, introdus cel mai probabil prin cursul de schimb“, crede Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/colapsul-europei-tehnici-de-supravietuire-158371.html
·
28 decembrie 2011 – „E în cultura noastră să ne agităm şi să discutăm permanent de creşteri de preţuri. Dar în acelaşi timp trebuie să precizăm că există şi o teamă a patronilor referitoare la inflaţia. Teama de inflaţie prevalează la patroni. În principiu, dacă luăm în considerare ce se întâmplă pe piaţa internaţională la materii prime nu ar trebui să avem de preţuri. De exemplu, la materii prime precum curpul sau petrolul sunt scăderi şi se preconizează scăderi. La noi, nu am asistat la scăderi, lumea se agită şi vorbeşte permanent de scumpri", a declarat Florin Pogonaru” http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/economie/debutul-lui-2012-cresc-preturile-si-scade-productia-248817.html

