Anca Vlad Print E-mail

Curriculum Vitae



Anca VLAD


A absolvit liceul „C.A. Rosetti” din Bucuresti – cu predare în limba engleza. În clasa a XI-a si-a descoperit o noua pasiune: economia. Profesoara care-i preda aceasta materie a îndrumat-o sa urmeze o facultate de specialitate. În 1975, Anca Vlad intra la Academia de Studii Economice – sectia Relatii Economice Internationale. Cariera a început sa si-o construiasca înca de la terminarea facultatii. Pentru ca stapânea foarte bine limba engleza, lucra ca ghid si traducator.

În 1980, datorita rezultatelor foarte bune obtinute la examenul de diploma, primeste o repartitie în Bucuresti, la o companie din industria lemnului - actualul Silvarom.

Experienta profesionala dobândita în cei sapte ani de zile, cât a lucrat în exportul de mobila – domeniu în care a ocupat functia de sef compartiment export, avea sa o ajute pe Anca Vlad în urmatorii pasi din viata sa profesionala. “Un prim mentor, în cariera mea, a fost Andrei Menhardt, directorul meu de atunci si astazi director al Silvarom”, sustine Anca Vlad. În 1987, s-a ivit o oportunitate pentru a lucra la Camera de Comert a României, ca director de tara pentru o mare companie straina - SmithKline Beecham Pharmaceuticals, din Anglia.

O data cu aparitia Decretului 54, primul act normativ care permitea dupa revolutie înfiintarea unei firme private, Anca Vlad decide sa paraseasca sectorul de stat. Si-a înfiintat mai întâi un birou de marketing care avea ca obiect de activitate prestarea serviciilor de cosultanta. Cel dintâi client avea sa vina dupa sase luni. « S-a întâmplat sa fie un reprezentant al companiei straine pentru care am lucrat. Dupa un timp, am hotarât sa înfiintez o societate comerciala care sa preia distributia de produse farmaceutice »

Asa a aparut compania Fildas Trading S.R.L. S-a început cu o cifra de afaceri de 1.5 milioane de dolari, în 1991; pe atunci erau sapte angajati.

Astazi s-a ajuns la o cifra de afaceri totala pe grup de 271 milioane de dolari, iar compania are peste 1500 de angajati. În prezent, Grupul Fildas, la care Anca Vlad detine peste 95% din actiuni, se numara printre primele în bransa.

Fildas detine în prezent doua antrepozite vamale farmaceutice, unul în Bucuresti si unul la Pitesti. Are 13 filiale în tara si peste 5000 de clienti. În 1998, a fost creata si partea de retail, prin achizitia unei companii care detinea o retea de 60 de farmacii si depozitul de la Pitesti. În prezent reteaua numara peste 200 de farmacii în aproape toate judetele tarii, sub brandul Catena. Urmând succesul obtinut în domeniul medicamentelor, Fildas continua sa se extinda pe piata distributiei de produse cosmetice si nutritie.

În anul 2005 Grupul Fildas a creat un nou brand - Naturalis. Acesta defineste produse cosmetice, de nutritie si îngrijire pe baza de plante.

Dar, cum cea mai mare provocare în Romania de astazi ramâne media, Anca Vlad a lansat online în septembrie 2008 SENSOTV.RO. Acest portal contine si un segment de televiziune online care dezvolta conceptele implementate pe rând în Fildas, lantul Catena, revistele Tonica, Farmacia Ta, Slab sau Gras si Fundatia Fildas Art: sanatate, frumusete, echilibru, armonia cu tine însuti si cu restul lumii prin cultura si implicare sociala. Exista un public care astepta acest profil. SENSOTV.RO acopera în prezent domenii care ofera informatii despre arta si cultura urbana, sanatate, viata sociala si lifestyle.

Cum a reusit sa construiasca o afacere de top? - “Cel mai important capital al firmei este încrederea. De fapt aceasta este si deviza noastra. Este o companie în care relatia dintre furnizorii nostri, noi si clientii pe care îi avem se bazeaza în primul rând pe încredere. Avem un renume foarte bun pe piata româneasca si internationala si asta se datoreaza si educatiei pe care am primit-o eu la scoala si la firmele unde am lucrat”, spune Anca Vlad. Cariera în business si-a construit-o cu efort si staruinta, zile întregi de munca, de dimineata pâna seara.

În prezent se implica în partea de strategie si marketing, dorind ca grupul FILDAS sa se dezvolte în acelasi ritm ca si pâna acum. Anca Vlad reuseste sa aiba timp acum si pentru alte lucruri interesante, mai vechi dorinte ale ei.

Este foarte prezenta în viata sociala si culturala a tarii, prin Fundatia Fildas Art pe care a initiat-o si care a dezvoltat în timp mai multe proiecte de promovare a artistilor români. Proiectul ”Poduri Europene” îsi propune sa evidentieze segmentul feminin creator, de la primele manifestari si pâna în prezent, subliniind contactele permanente pe care le-a avut si le are cu femeile creatoare din Europa. Acest proiect urmareste relatiile si evolutia interferentelor dintre arta plastica feminina contemporana romaneasca si cea europeana.

Pentru prestigiul national a sponsorizat tabara de creatie feminina „Poduri Europene” care are loc în fiecare an la Eforie Sud, expozitii nationale si internationale de creatie plastica, fiind proprietara brand-ului „Poduri Europene”. Sub aceasta egida, a organizat manifestari artistice de mare anvergura atât la Sibiu, cât si la Paris, Constanta, Cluj, Berlin si Bucuresti.

În 2009 Fundatia “Fildas Art” împreuna cu Asociatia Femeilor Creatoare în Arta Plastica din Romania si Federatia Internationala Culturala Feminin, vor organiza cea de a 54-a Expozitie Internationala de Arta Feminina Contemporana, între 4 si 31 mai, la Palatul Parlamentului din Bucuresti, Sala “Constantin Brîncusi”. Dupa vernisajul expozitiei, artistele expozante vor fi invitate sa participe la un atelier de creatie de 11 zile, intitulat ”Eternul Feminin”, organizat la Eforie-Sud.

Pasiunea pentru arta, pentru tot ceea ce-i frumos si de valoare i-a fost transmisa de un alt om important în viata ei. “În timpul facultatii admiram lucrarile pictoritei Margareta Sterian. Lucram ca ghid, pentru a putea strânge bani sa cumpar tablouri ale artistei. Am avut sansa sa o cunosc. Avea 90 de ani, dar o tinerete în gândire rar întâlnita. Am fost prietene pana la sfarsit. «A însemnat mult pentru mine”, povesteste Anca Vlad.

Anca Vlad a avut si momente de recunoastere profesionala. Ea a reusit performanta de a ajunge sa fie aleasa, printre putinele românce si chiar est europene, în Asociatia Internationala a Femeilor Intreprinzatoare - “Leading Women Entrepreneurs of The World, alaturi de Veronica Savanciuc, Georgiana Pogonaru si Mariuca Talpes.

A fost rasplatita cu doua premii pentru mecenat: al revistei VIP si al revistei Actualitatea Muzicala. Este presedinte de onoare al Asociatiei Femeilor Creatoare din Romania.

În septembrie 2004, a primit Medalia de Aur pentru Excelenta în Practica Afacerilor, în cadrul celui de-al patrulea Forum International pentru Excelenta în Practica Afacerilor, organizat la Geneva. Totodata a iesit pe locul întai în topul femeilor de succes, editat de revista Capital atât în 2004, cât si în 2005.

În 2005 compania Fildas a fost nominalizata de catre Europe Business Assembly (EBA), Oxford - Anglia, pentru premiul “Celei mai bune companii din Europa”, “ca o recunoastere a realizarilor companiei si a contributiilor sale remarcabile la progresul Europei Centrale si de Est”. Tot atunci, Anca Vlad a primit din partea Institute of Directors – London – titlul de Managerul Anului. Pe 8 decembrie 2005 a primit premiul «Vocatia Investitorului de succes » din partea revistei Balcanii. Tot în 2005 Anca Vlad a fost aleasa vicepresedinte al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR). În februarie 2006 a primit din partea Fundatiei AlegRO premiul « Promisiunea Anului » pentru Senso Tv. În 2008 a fost numita vicepresedinte al Confederatiei Nationale a Patronatelor din Romania (CNPR).

În calitate de ambasadoare a antreprenoriatului feminin romanesc, Anca Vlad a participat activ la manifestari organizate de diverse institutii din Bucuresti, New York, Pretoria, Bangkok si Tirana. Implicându-se activ în promovarea imaginii tarii peste hotare, a sustinut financiar aparitia unui amplu material despre Romania în International Herald Tribune, editia din 20 iulie 2007.

Sperantele pentru anul 2009 sunt legate de dezvoltarea conceptului de „terapii alternative” si preventie în domeniul sanatatii.

Bucuriile sunt date de familie, cea mai mare realizare sunt cei doi copii, Alexandru si Catrinel, cu care formeaza o echipa curajoasa, plina de idei. Vacantele în parcurile de distractii si muzee sunt ocaziile de relaxare favorite.

Optimismul Ancai Vlad a fost remarcat si de revista Furtune, care în septembrie 2005 publica un interviu cu ea, citând-o în titlu: „Romania este o tara cu un imens potential uman.”

 
Articole 06.12.2011
PUTEREA   AOAR solicită Guvernului să facă publice mandatele viitorilor manageri privaţi din companiile de stat Asociaţia Oamenilor de Afaceri... Read more...
Document de pozitie 07.12.2011
ARTICOLE PRESA   DOCUMENT DE  POZITIE Asociatia  Oamenilor  de Afaceri din Romania (AOAR) considera  procedura  de selectie  a  unor ... Read more...
Comunicat de presa 6 decembrie 2011
ARTICOLE PRESA   DOCUMENT DE POZITIE Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) urmareste cu interes procesul de recrutare si numire a unor... Read more...
Articole 7.11.2011
BURSA   AOAR: România poate creşte economic dacă sistemul bancar va contribui la reducerea deficitului de finanţare  Asociaţia Oamenilor de... Read more...
Articole 8.11.2011
CAPITAL  AOAR: FMI vrea să umfle profiturile companiilor străine de energie Autor: Ana Bâtcă Marţi, 08 Noiembrie 2011 230 vizualizări 2... Read more...
Articole 31.10.2011 zona non-euro
HOTNEWS AOAR propune ca Romania sa initieze constituirea unui grup al statelor din afara zonei euro   de Dragos Comache HotNews.ro Luni, 31... Read more...
Articole 24.10.2011 combustibili
CAPITAL  Scumpirea benzinei, mai periculoasă decât pare! VEZI efectele dezastruoase Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) consideră... Read more...
Articole 16.11.2011 AOAR+MAE
  BURSA Leonard Orban s-a întâlnit astăzi cu un grup de reprezentanţi ai AOAR Ministrul Afacerilor Europene Leonard Orban s-a întâlnit astăzi... Read more...
Comunicat 16.11.2011 AOAR, MAE
Articole presa   COMUNICAT DE PRESA In data de 15 noiembrie 2011, a avut loc o intalnire intre Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) si... Read more...
Comunicat de presa 08.11.2011 cerere FMI
Articole presa   COMUNICAT DE PRESA Asociatia Oamenilor  de Afaceri din Romania (AOAR)  sustine  pozitia   corecta  a Guvernului Romaniei,... Read more...

PROTOCOL DE COLABORARE

"Avand in vedere importanta dezvoltarii comunitatii de afaceri din Romania ca factor de echilibru, crestere si stabilitate la nivel macro si micro-economic, AOAR convine sa coopereze pe baza de parteneriat activ, in scopul cresterii gradului de informare si de dezvoltare a intreprinderilor mici si mijlocii si a comunitatii de afaceri din Romania", prin incheierea PROTOCOALELOR DE COLABORARE cu

aoar-arges

aoar-iasi

sigla pro invest aoar

catena330px

 

Numarul de vizite

mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
Visitors Counter