| Articol 8 iulie 2010 |
|
|
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România este îngrijorată în legătură cu fiscalitatea anului 2011Fiscal, 9 iulie 2010 Un comunicat de presă din partea AOAR, transmis de secretarul general al organizaţiei, dl. Cristian Pârvan, exprimă îngrijorarea cu care Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România urmăreşte discuţiile publice emoţionale referitoare la forma viitoarei fiscalităţi ce va fi aplicată în România începand cu 2011. AOAR a cerut public în repetate rânduri, iniţierea de către Ministerul de Finanţe a unor dezbateri publice autentice referitoare la tipul de fiscalitate ce va fi aplicată în România, începând cu anul 2011. AOAR reaminteşte obligaţia pe care o are Guvernul, conform legii Responsabilităţii Fiscale, lege aprobată în aprilie 2010, de a prezenta în Parlamentul Romaniei, până la 30 mai a.c., o proiecţie bugetară multianuală (min. 3 ani). În acest context, este greu de înţeles cum poate fi îndeplinită această obligaţie legală, termenul legal fiind oricum depăşit, în condiţiile în care nu există o decizie privind structura de impozitare în următorii 3 ani. AOAR şi-a exprimat în mod repetat dezacordul faţă de practica punerii fragmentare în discuţie publică a unor idei nesusţinute de evaluări profesioniste ca şi adoptarea voluntaristă a unor masuri fiscale ce afectează grav mediul de afaceri. AOAR reaminteste practica europeană, ce impune promovarea unor dezbateri publice largi şi pe durate de timp de 3-6 luni, pentru formularea unor măsuri ce afectează mediul de afaceri, în acest fel putând fi exprimate opiniile tuturor celor interesaţi. AOAR cere formularea politicii fiscale şi a viitoarei proiecţii bugetare multianuale, pe baza promovării şi adoptării unor politici publice durabile şi valabile independente de ciclurile electorale. Această cerinţă minimală asigură o utilizare mai bună a banilor publici şi un control mai bun al activităţii administraţiilor central şi locale. AOAR apreciază că întârzierea punerii în discuţie a viitoarelor măsuri de ordin fiscal constituie un semnal negativ pentru mediul de afaceri şi va submina credibilitatea Bugetului pe care România îl va prezenta Comisiei Europene, FMI sau altor finanţatori internationali – se arată în finalul comunicatului de presă al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România din 8 iulie a.c.. Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69 din 16 aprilie 2010, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 252 din 20.04.2010 şi a intrat în vigoare la 23.04.2010. În articolul 18 alin.1 al Legii se prevede:
AOAR, despre forma viitoarei fiscalități Luni, 12 Iulie 2010 Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) urmăreşte cu mare îngrijorare discuţiile publice emoţionale referitoare la forma viitoarei fiscalităţi ce va fi aplicată în România începând cu 2011. AOAR a cerut public, în repetate rânduri, iniţierea de către Ministerul de Finanţe a unor dezbateri publice autentice referitoare la tipul de fiscalitate ce va fi aplicată în România, începând cu anul 2011. http://www.economistul.ro/aoar-despre-forma-viitoarei-fiscalitai-a2441/
AOAR cere discutii publice pe tema fiscalitatii8.07.2010Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) solicita Ministerului Finantelor Publice sa initieze audieri publice privind fiscalitatea ce va fi aplicata in Romania, incepand din 2011, potrivit unui comunicat transmis joi de Asociatie. "AOAR urmareste cu mare ingrijorare discutiile publice referitoare la forma viitoarei fiscalitati ce va fi aplicata in Romania incepand din 2011", a declarat secretarul general al AOAR, Cristian Parvan. In conformitate cu prevederile legii Responsabilitatii Fiscale, guvernul avea obligatia de a fi prezentat Parlamentului o proiectie bugetara pe minimum trei ani, se arata in comunicat. "In conditiile in care termenul legal este depasit si in care nu exista o decizie privind structura de impozitare pe urmatorii trei ani, este greu de inteles cum mai poate fi respectata obligatia prevazuta de lege pentru Guvernul Romaniei", subliniaza secretarul general al AOAR, amintind ca Asociatia Oamenilor de Afaceri si-a exprimat adesea dezacordul fata "de practica punerii fragmentare in discutie publica a unor idei nesustinute de evaluari profesioniste, ca si de adoptarea voluntarista a unor masuri fiscale ce afecteaza grav mediul de afaceri". Practica europeana este ca masurile care au efecte asupra mediului de afaceri sa fie dezbatute public timp de trei-sase luni. AOAR mai solicita ca politicile fiscale sa fie durabile si independente de ciclurile electorale, ceea ce ar putea asigura si o mai buna utilizare a banilor publici, precum si un control mai riguros al activitatii administratiilor centrale si locale. "Intarzierea punerii in discutie a viitoarelor masuri de ordin fiscal constituie un semnal negativ pentru mediul de afaceri si va submina credibilitatea bugetului pe care Romania il va prezenta Comisiei Europene, FMI si altor finantatori internationali", a avertizat AOAR http://www.epochtimes-romania.com/article.php?article_id=84880 |
PROTOCOL DE COLABORARE
"Avand in vedere importanta dezvoltarii comunitatii de afaceri din Romania ca factor de echilibru, crestere si stabilitate la nivel macro si micro-economic, AOAR convine sa coopereze pe baza de parteneriat activ, in scopul cresterii gradului de informare si de dezvoltare a intreprinderilor mici si mijlocii si a comunitatii de afaceri din Romania", prin incheierea PROTOCOALELOR DE COLABORARE cu
![]()










