| 24 martie 1999 - Azi |
|
|
|
AZI 24.03.1999
Palatul Victoria: Oamenii de afaceri Primul ministru Radu Vasile s-a intalnit, ieri, cu reprezentantii oamenilor de afaceri din Romania. Au participat Dan Voiculescu, presedintele AOAR, Viorel Catarama, Alin Teodor Ciocarlie. Radu Vasile a apreciat ca exista un moment favorabil pentru adoptarea unor masuri care sa urmareasca, in primul rand, protectia capitalului romanesc, dar si participarea capitalului autohton la un program de relansare economica. Domnia sa a subliniat ca, in situatia parafarii acordurilor cu institutiile financiare internationale, se va crea un cadru mai favorabil pentru transpunerea acestui obiectiv in realitate. In acest sens, reprezentantii capitalului privat din Romania vor purta negocieri informale cu FMI si BM. Radu Vasile le-a promis oamenilor de afaceri ca "in noua lege a privatizarii nu vor mai exista discriminari intre investitorul autohton si cel strain, fiind stipulate prevederi de incurajare a investitorului important din Romania, fiind posibila extinderea facilitatilor Legii privind incurajarea investitiilor directe (legea prin care s-a aprobat celebra OUG nr. 92/1998 referitoare la inlesnirile acordate marilor investitori, dar ale caror investiti contribuie la dezvoltarea economica. Acum purtam discutii legate de aceste faclitati", a mai spus premierul, facand trimitere la asumarea raspunderii guvernamentale Dan Voiculescu, presedintele AOAR, a declarat ca membrii asociatiei pe care o conduce vor contracta un imprumut de 300 milioane dolari de pe pietele financiare interne si internationale, pentru atragerea valutei in tara. Totodata, pentru recuperarea creantelor din Coreea, Vietnam, Irak si Cuba, vor actiona si intreprenzatorii privati romani in colaborare cu guvernul. Modalitatea recuperarii creantelor presupune si o "inginerie financiara", dupa cum a apreciat Radu Vasile.
Lucia Dumachita |
PROTOCOL DE COLABORARE
"Avand in vedere importanta dezvoltarii comunitatii de afaceri din Romania ca factor de echilibru, crestere si stabilitate la nivel macro si micro-economic, AOAR convine sa coopereze pe baza de parteneriat activ, in scopul cresterii gradului de informare si de dezvoltare a intreprinderilor mici si mijlocii si a comunitatii de afaceri din Romania", prin incheierea PROTOCOALELOR DE COLABORARE cu
![]()









