INDUSTRIA DE MASINI SI ECHIPAMENTE
- PROVOCARI SI PERSPECTIVE -

Doamnelor si Domnilor,

Este desigur o onoare deosebita sa ma adresez dvs.

Imi asum totodata o mare raspundere pentru ca om de productie fiind si de formatie tehnica sunt constient de faptul ca unele puncte de vedere pe care le voi exprima s-ar putea sa nu corespunda viziunii unor specialisti in economie si finante, in special romani, ale caror opinii au fost puse la grea incercare in ultima perioada.

Vorbind despre industria de masini si echipamente ma refer la utilaje industriale, cele care nu se repeta aproape niciodata in fabricatie, fiecare fiind diferit de ceea ce s-a executat anterior, deci nu la fabricatia de autoturisme, frigidere, tractoare, alte produse de serie.

De ce este importanta acesta industrie?

In primul rand pentru ca produce fabrici pentru toate celelalte industrii.

Cred insa ca la fel de important este faptul ca in functionarea performanta a contructiei de utilaje industriale concureaza aproape toate categoriile de specialisti: metalurgii, prelucratori prin aschiere, mecanici, sudori, electricieni, automatisti, economisti, constructori si arhitecti, montori, atat muncitori cat si ingineri specialisti, chiar psihologi, fizicieni, s.a.m.d.

Pentru a aborda provocarile momentului actual, cred ca trebuie sa ne intoarcem putin in timp.

Putem identifica astfel o perioada de dezvoltare industriala intensiva, sustinatoare a procesului de dezvoltare economica generala a Romaniei. In decurs de circa 20 de ani, pana la sfarsitul anilor '70 inceputul anilor '80 au fost asimilate licente, s-a creat o inginerie autohtona capabila sa participe la realizarea de obiective industriale in tara si chiar mai mult, sa se confrunte pe pietele externe cu produse similare. Se exportau fabrici de ciment la cheie( se pare ca in anul 1981 Romania a fost primul exportator mondial de unitati de acest tip), rafinarii, blocuri de ulei, fabrici metalurgice, centrale electrice de 330 MW.

A urmat o perioada de puternic declin, cea a anilor '80 cand s-au rupt conexiunile in domeniul ingineriei cu firmele vestice, s-au blocat importurile de componente ce nu se produceau la nivel calitativ corespunzator in Romania, s-au dezvoltat noi capacitati numai pentru a da de lucru celor existente, o perioada de noapte si irationalitate care a constituit embrionul prabusirii de dupa '90.

S-a plecat in aceasta ultima etapa cu o industrie deja depasita, in mare parte uzata fizic si moral cu piete disparute (CAER, Orientul Mijlociu, China, America de Sud) cu proiectele de dezvoltare economica a Romaniei anulate, cu oameni dezorientati supusi restructurarilor succesive, cu dezinteresul tinerilor pentru cariera inginereasca, cu institute de proiectare disparute sau supravietuind la nivel de avarie.

Asa au mai trecut aproape 20 de ani.

Adunam astfel cca. 30 de ani de declin puternic, timp in care conceptia inginereasca, tehnologiile, utilajele de productie au evoluat normal in tarile normale, creandu-se un decalaj imens intre capacitatile umane si de productie intre noi si ceilalti.

De aceea, de multe ori cand grupul nostru sau o firma din grup primeste cate o distinctie traiesc un sentiment de reala jena stiind cat de departe suntem de ceea ce ar trebui sa fim.

Consecintele acestei involutii?

Cea mai grava este exodul fortei de munca calificate, dublat de productia foarte scazuta de noi specialisti.

Au plecat din tara in ultimii ani cca. 3-4 milioane de oameni, din care mare parte muncitori specializati si ingineri, forta de munca viguroasa, apta sa concureze pe piata din tarile U.E.. Cei ramasi sunt in mare parte in varsta sau mai putin dornici de o confruntare pe o piata libera a fortei de munca.

Piata a fortei de munca inexistenta in Romania, cel putin in domeniul constructiei de masini. Chiar in zonele estice, este practic imposibil sa gasesti un lacatus, un sudor, un prelucrator prin aschiere pe masini mari sau un inginer specialist.

O piata numai cu cerere, fara oferta nu exista in realitate.

Avem totusi peste 4% somaj. Evitand un comentariu mai amplu asupra somajului din Romania, cred ca este necesar un control mult mai sever al muncii la negru.

Criza generala a fortei de munca situeaza astazi Romania pe un nedorit loc 1 in lume.

Constienta de situatia creata, A.O.A.R a organizat in martie anul trecut un Forum de afaceri care sa dezbata si sa propuna unele solutii. Intretimp situatia se agraveaza constant.

Pentru edificare, in U.E. se produc 190 de ingineri la 100 de ingineri care ies din activitate. Exceptie face Germania, cu 90 de ingineri produsi la 100 de ingineri pensionati si cunoastem cu totii cat de grave sunt consecintele acestei situatii pentru o tara vestita pentru capacitatea sa inginereasca. In Romania nu stiu sa existe o statistica similara, dar se poate estima un numar de cca. 20-25 noi ingineri specialisti la o suta de ingineri care se retrag. Dintre acestia foarte putini se incadreaza in industrie, in cercetare sau proiectare in tara putinele exceptii confirmand regula. Exista serii intregi de absolventi din care nici un specialist nu s-a incadrat in aceste domenii!

Totusi in cea mai mare parte, productia constructiilor de masini si utilaje tehnologic este destinata exportului - cca. 80-90% - in principal in tarile U.E., sau in terte tari prin colaborare cu firme din U.E. Aceasta orientare a productiei catre export a creat un complex de provocari a caror abordare ne-a permis sa intram si sa ramanem pe aceste piete. Respectarea normelor si a procedurilor specifice, coordonarea productiei pentru incadrare in termene, concurenta pe o piata extrem de sofisticata a impus schimbarea de mentalitati, efort sustinut, evaluari de risc, s.a.m.d.

In paranteza fie spus, faptul ca utilajele noastre nu si-au gasit decat in mica masura desfacere pe piata romaneasca si atunci doar sub forma de subansamble si piese de schimb pentru unitatile in functiune exprima nivelul scazut al investitiilor majore in unitati productive in ultimele decenii. Marile investitii straine s-au realizat cu precadere in imobiliare, supermarketuri, mall-uri si alte asemenea, situatie reflectata in final si de soldul balantei comerciale.

De cele mai multe ori activitatile de export si de import sunt puse pe talerele aceleiasi balante. Se afirma astfel cu usurinta " exportatorul pierde, importatorul castiga" sau invers. Cred ca este o eroare. Importatorul intotdeauna isi masoara doar dimensiunea castigului. Producatorul pentru export plateste sute si mii de salarii, nenumarate taxe si impozite care alimenteaza functionarea structurilor statului, mobilizeaza structurile orizontale, creand in acelasi timp o piata si oferind valuta necesara importatorilor. Cred de aceea ca acele structuri ale statului care sunt implicate ar trebui sa asigure un climat de functionare normala a celor ce produc.

In ultimii ani producatorii romani au fost pusi insa in situatia de a face fata unui complex de politici financiar-monetare care a creat efecte deosebite asupra echilibrului economic al acestora, pe multi dintre ei trimitandu-i in faliment.

Comparativ cu competitorii nostri europeni am suportat in costuri o inflatie de 2-3 ori mai mare, am platit dobanzi la creditele de productie sau investitii de 4 si chiar 5 ori mai mari, iar moneda europeana europeana in care inregistram veniturile si-a demonstrat marea slabiciune in fata unui leu din ce in ce mai puternic diminuand drastic incasarile. Aceasta s-a petrecut in cea mai nepotrivita perioada, aceea de pregatire a fabricilor pentru a face fata unei competitii devenita mai puternica odata cu aderarea la U.E.

Cresterea productivitatii muncii, intre 20 si 40% anual in cadrul grupului nostru nu a reusit o micsorare semnificativa a pierderilor pe care le-am suportat. Am fost obligati sa pastram salariile la nivele care nu au convins si am pierdut specialisti prin emigrare, a trebuit sa renuntam la investitii majore in retehnologizare.

Si totusi ramanem optimisti. In ultimele luni lucrurile s-au mai ameliorat.

Credem ca structurile statului - si Banca Centrala este tot o structura a statului roman - trebuie sa se ocupe in primul rand de asigurarea stabilitatii: a celei fiscale, a monedei nationale, a fortei de munca s.a.m.d.

Credem ca noi trebuie sa ne preocupam de cresterea productivitatii. Guvernul si Banca Centrala sa se preocupe de stabilitate pe termen lung.

Cu tot respectul, mi-as permite o sugestie: schimbarea sintagmei "tintirea inflatiei" prin completare si reformularea astfel: " tintirea inflatiei prin dezvoltare". Este singura solutie pentru a nu amana la nesfarsit aderarea la zona Euro.

Si mai vrem infrastructura.

Constantin Savu
Presedinte UZINSIDER S.A.

ASOCIATIA OAMENILOR DE AFACERI DIN ROMANIA